Recenzie ”Aristotel și Dante descoperă secretele Universului”

În imaginea de alături, puteți observa una dintre cărțile pentru care am niște sentimente îngrozitor de amestecate și nu, nu este ceva neapărat normal când vine vorba de o carte- ori îți place, ori nu, în principiu. Cu toate acestea, întotdeauna vor exista abateri de la reguli, am dreptate? Pentru mine, în această listă, includ cu siguranță micul roman Young Adult ”Aristotel și Dante descoperă secretele Universului” de Benjamin Alire Saenz.

Acum, ca să nu pornim cu stângul, nu înțelegeți greșit afirmația anterioară: mi-a plăcut enorm volumul, dar drumul printre pagini a fost atât bucurie, cât și chin. Povestea în sine e simpatică, relaxantă, plăcută, o lecție despre prietenie și iubire, însă modul în care este relatată o face să-și piardă din farmec- ori avem scene foarte dinamice, în care se întâmplă multe lucruri neașteptate deodată, puncte culminante peste tot, stăm cu sufletul la gură etc etc, ori trebuie să ne confruntăm cu o acțiune care se desfășoară ÎNGROZITOR de lent și de plictisitor, pentru că unul din personaje nu face altceva în trei capitole decât să iasă la alergat și să tragă de fiare în subsolul casei. Îmi pare rău, dar din cauza acestor pasaje mi-a luat vreo două săptămâni să citesc ceva ce, în mod normal, aș putea da gata lejer într-un week-end nu foarte aglomerat.

O scurtă descriere a romanului acum: povestea se concentrează în jurul prieteniei a doi băieți, Dante și Ari, atât de diferiți și totuși exact la fel, cu aceeași sete de cunoaștere a întregii lumi. Ari este pragmatic, în general distant, nu are prieteni și își chinuie fiecare zi pe acest pământ încercând să dea un sens existenței sale. Nu are chiar cea mai bună relație cu părinții lui, are un frate în închisoare care-i bântuie visele, dar nimeni din familie nu vrea să vorbească despre el. La polul opus, Dante se pierde în artă și poezie, are o carismă ce-l ajută să adune ușor oameni în jurul său, cu o perspectivă unică asupra vieții și a tot ce presupune aceasta. Părinții îi sunt cei mai buni prieteni și împărtășește absolut orice cu aceștia. Când cei doi se întâlnesc, dezvoltă destul de repede o conexiune puternică ce-i ajută să descopere cine sunt și ce vor de la întregul univers, trec mai ușor peste zilele negre, ajung să dezvăluie laturi ale lor de care nici nu erau conștienți. În tot acest drum împreună, sunt puri și sinceri în sentimente, se maturizează, învață din propriile greșeli să fie mai buni, mai deschiși, iar cel mai important: să fie ei înșiși, indiferent de circumstanțe. Ce poate fi mai frumos de atât?

Era să uit să menționez următorul aspect: dacă vreți să o citiți, pregătiți-vă de o lectură cu muuuult umor! Când mai bun, cât mai nereușit, dar hei, măcar a încercat să păstreze întregul volum în aceeași tonalitate! Deși, dacă stau să mă gândesc, e puțin dubios că în replicile absolut tuturor personajelor se poate identifica un iz de sarcasm- în unele locuri mai pronunțat, în altele mai lejer.

Finalul putea să mă ia pe nepregătite dacă nu făceam tâmpenia să-l citesc când am ajuns cu romanul acasă, după ce l-am luat de la un anticariat. Da, am un fel de nărav, să-i spunem așa- încep o carte citind ultimele pagini. Nu întrebați de ce, pentru că n-am absolut nici cea mai mică idee, așa fac dintotdeauna (mă rog, de vreo 5-6 ani, de când citesc la nivel de maraton). Dacă și voi aveți sau ați avut obiceiul acesta prost, dați-mi vă rog un sfat cum să scap de el! Am ruinat prea multe cărți în felul acesta! Revenind- finalul ar putea fi unul neașteptat, dacă nu-l citiți dinainte și care ar putea să vă dea puțin peste cap întreaga concepție pe care o aveați despre carte până în acel moment. E un risc pe care sunteți nevoiți să vi-l asumați!

Însumând tot ce am pălăvrăgit pe aici, acest roman Young Adult e o lectură simpatică, de weekend sau de seară, pe care o recomand cu mult drag, dacă simțiți că aveți răbdare să treceți prin pasaje cu acțiune lentă. Per ansamblu, povestea merită o șansă! 😊

Cartea a apărut în varianta tradusă la Editura TREI acum câțiva ani buni. Dacă vreți să o citiți, vă sugerez să o căutați tot prin anticariate! :) 

P.S. La un moment dat, în cadrul lecturii, se menționa despre cum adeseori e foarte greu să spunem anumite cuvinte celor dragi- uneori pentru că ne este frică de ce putem primi ca răspuns, alteori deoarece avem senzația că timpul e nelimitat și putem să le zicem oricând. Îmi pare rău să dezamăgesc, dar nu e așa. Astfel că vă las cu o întrebare: ce vă oprește să rostiți acele câteva cuvinte?