După
ce o vrajă a transformat-o într-o ființă nemuritoare, asemeni mătușii ei
(vestita contesă Aneke), adolescenta Nori descoperă că mai are de înfruntat și
un alt blestem: acela al vârcolacului. Încă suferind de pe urma morții mamei ei
adoptive, Nori își schimbă numele și începe să colinde prin lume, încercând să
găsească liniște, dar și răspunsuri.
Nu
este singură, totuși: o ceață stranie îi urmărește fiecare pas și, după o
vreme, ia forma unui băiat misterios pe nume Ilya, de care Nori devine din ce
în ce mai atrasă, mai ales că acesta o ajută să descopere cum să fie o
fată-lup. Aflată în vila seducătorului Luka, cel care plănuiește să o ceară de
soție, Nori nu și-l poate scoate pe Ilya din minte.
Când
însă descoperă de existența unui plan diabolic care îl pune într-o lumină
diferită pe bărbatul îndrăgostit de ea, Nori se întoarce în Transilvania,
pentru a-i cere sfatul contesei Aneke. Dar aici o așteaptă un secret care îi va
da întreaga viață peste cap și o va face să reconsidere tot ce știuse până în
acel moment despre oameni, familie, moarte, iubire, bine și rău.
Noua
carte a Cristinei Nemerovschi s-a lansat puternic și promite multe, din
punctul meu de vedere. Pe lângă faptul că vine ca o continuare a seriei ”Ultima
vrăjitoare din Transilvania”, este plină de mister, momente lungi de
introspecție și intrigi complexe, total neașteptate. Iar finalul… m-a dat peste
cap complet! În general reușesc să dibuiesc natura unor personaje sau parcursul
pe care îl vor avea acestea… însă nu și de data aceasta, iar ”nereușita” m-a
făcut să adaug imediat cartea în topul celor 5 preferate pe anul acesta!
Povestită
din perspectiva lui Nori, fetița adoptată de Mathias și Lorena, Croncile
fetei lup pune în scenă încercarea acesteia de a se acomoda cu dubla condiție
și noua viață cu care s-a procopsit în urma unui blestem. Aflată la vârsta la
care naivitatea și nesiguranța sunt în floare (când e cel mai nepotrivit să
devii nemuritor, după cum menționează și fata-lup), Nori răzbește prin toate
provocările noii vieți de una singură, demonstrând că Lorena nu a renunțat la
veșnicia ei în van. Astfel, romanul este presărat de pasaje întregi de
introspecție, în care fata încearcă să se înțeleagă, să se învețe, să se
accepte, să iubească tot ce îi oferă începutul vieții eterne, în speranța că va
reuși să nu calce strâmb de prea multe ori. Cu toate acesta, puritatea
sufletească și încrederea pe care o oferă oricărei ființe dispuse să o asculte
împreună cu o încăpățânare și ignoranță cumplite nu vor face din acest volum decât
un amalgam de suișuri și coborâșuri- când avem senzația că totul merge bine
pentru persoanjul nostru principal, hop! O situație neprevăzută împotriva ei.
Și
după îl avem și pe Ilya. Un băiat-lup care la început i se arată fetei ca un
nor de ceață din care sclipesc doi ochi argintii; ulterior, își face simțită
prezența în forma umană. Este chipeș, are darul ascultării, al înțelegerii, o
învață de micuța Nori cum să se accepte ca lup, astfel încât să îmbrățișeze
acest mod de viață și puterea cu care vine și să fie conștientă de toate
mișcările pe care le face după transformări. Inevitabil, fata se îndrăgostește
de el și realizează că-l iubește într-unul dintre cele mai nepotrivite momente:
în brațele altui băiat.
Atât
vă spun despre firul narativ, căci altfel dau prea mult din casă. Volumul mi-a
plăcut la nebunie, mi-a lipsit atmosfera din V. și glumele (realiste de altfel)
despre poporul nostru, inserate ici-colo (Ex:”Se apropiau alegeri, băgam de
seamă, fiindcă toți copacii de pe marginea drumului erau pociți cu afișe
electorale. La fel și stâlpii felinarelor. Din afișe, rânjeau multe mutre
satisfăcute. Sub mutre, adversarii scriseseră înjurături cu markerul. Ce
risipă, m-am gândit. Oamenii din V. oricum nu votau. Adică votau uneori, dar
numai ăia morți.”) sub forma unor mici observații despre viața satului
românesc.
Ce
mi s-a mai părut destul de interesant este faptul că toată cartea în sine mi-a
părut ca un basm, adaptat frumos secolului XXI. Aici, personajele nu mai
întruchipează doar o trăsătură de caracter specifică unei singure tabăre (
binele VS răul), ci sunt cât de poate de realiste, un ansamblu de aspecte atât
pozitive, cât și negative, la fel cum fiecare dintre noi are părțile sale bune
și părțile… mai puțin bune. Suntem toți nuanțe de gri. Niciodată alb pur,
niciodată negru intens. Și este perfect în regulă așa.
Ce
să vă mai spun? Am rămas cu o groază de întrebări după acest final deschis și
de câteva zile încoace fac scenarii peste scenarii, încercând să îmi dau seama ce și
cum și unde și de ce și aaaaah, sper din suflet ca următorul volum să apară în
timp record, căci altfel există riscul să-mi scriu propria continuare, numai să
nu mă mai bântuie toate acele întrebări! Glumesc (cred), dar chiar m-a bucurat
lectura acestei cărți (care, de altfel, se citește atât de ușor și natural, se
vede că e mână de scriitor român la mijloc) și încerc să îmi calmez nerăbdarea.
😊
Eu
vă recomand volumul cu mare drag, cu mențiunea că, dacă vreți să vă bucurați la
maximum de poveste, bine ar fi să începeți cu seria ”Ultima vrăjitoare din
Transilvania”. Îmi veți mulțumi după 😊
Bucurați-vă de scriitorii români contemporani, care scriu în limbajul nostru
uzual și cu care aveți ocazia să vă întâlniți la diferite festivaluri! Acea
vorbă care circulă conform căreia în România nu avem scriitori buni e total eronată.
Avem, dar noi nu acordăm destul timp căutării și lecturării cărților scrise de
către aceștia. Dar credeți-mă că sunt. Și încă destui de mulți. 😊
Dacă
nu mă credeți, dați o fugă pe site-ul editurii Herg Benet.
P.S.
Acolo găsiți și ”Cronicile fetei lup”. Zic și eu. ^.^
INFORMAȚII ADIȚIONALE:
Data apariției: noiembrie 2019
Număr de pagini: 204
Tip copertă: broșată
Colecție: Cărțile Arven
