În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra
celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua
ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut,
pe insula Guernsey?
Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre
lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.
Pentru a scăpa de tragedia ocupației germane, bărbatul și
prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobișnuiți membri, de
la crescători de porci și fermieri la frenologi, toți mare iubitori de
literatură. Și toți îi trimit lui Juliet poveștile lor de zi cu zi.
Plin de mult umor și căldură, romanul reprezintă o odă
adusă cuvântului scris și felului în care el apropie oamenii.
Pe 2 ianuarie, când scriam cu patos o listă interminabilă
de rezoluții pentru acest an – care acum sunt, în mare parte, irealizabile –
una dintre ele suna în felul următor: voi scrie câte o mică recenzie pentru
fiecare carte citită. Acum, să îmi pun mâinile în cap de rușine: am citit
15 cărți până în acest moment și, în afară de ce urmează să vă povestesc aici astăzi, am
mai scris doar alte 2 recenzii... restul de 12 s-au pierdut undeva în
tranziție. Văd eu ce iese din toată treaba asta. 😊
Scrisori din insula Guernsey de Mary Ann Shaffer & Annie Barrows, apărută la editura Nemira, se numără
printre cele 6 cărți terminate de când cu toată nebunia asta și statul în
carantină și atât vă spun: am sentimente foarte amestecate pentru ea. Vă zic
imediat și de ce... sau vă las pe voi să trageți concluzia. 😊
Cartea, scrisă în două părți, este un roman istoric
într-un format inedit: narațiunea se conturează de la sine, pe baza scrisorilor,
telegramelor și bilețelelor dintre Juliet Ashton, locuitorii insulei Guernsey,
editorul scriitoarei și sora acestuia. Într-o societate ce răzbate să revină la
normalitate după ocupația germană, tânăra autoare aflată într-un tur de
promovare a cărții scrise în timpul războiului primește o scrisoare de la un
necunoscut, semnată cu o adresă din insulele Canalului. Dawsey Adams își face
astfel intrarea în scenă: intrând în posesia unui volum care i-a aparținut lui
Juliet și profitând de faptul că acesta era semnat cu veche ei adresă, fermierul
din insula Guernsey s-a hotărât să-i scrie pentru a-i cere un serviciu: numele
și adresa unei librării din Londra, pentru a putea comanda scrierile autorului
său preferat, Charles Lamb. Tot prin intermediul său, Juliet află și de un club
de lectură înființat de locuitorii insulei pentru a-și face viața mai ușoară în
timpul ocupației germane, despre care decide să scrie în următoarea ei carte.
De aici, ceilalți membri ai clubului, dornici să ajute la documentarea celei
mai năstrușnice idei a lor, îi scriu scrisori regulat, povestindu-și viețile din
timpul războiului.
Nu este prima mea carte legată de cel de-Al Doilea Război Mondial;
teme și motive precum moartea, suferința, frica, durerea, toate îmi sunt deja foarte
cunoscute. Ce mi s-a părut foarte interesant însă la această carte este faptul
că nu de puține ori i-a pus într-o lumină pozitivă pe unii dintre nemții ce
făceau parte din garnizoana ce ocupa insulița. Acei câțiva care luau parte, pe
ascuns, la viața comunității rurale s-au făcut ușor plăcuți printre fermieri
tocmai pentru faptul că erau sinceri și le săreau în ajutor la nevoie. La urma
urmelor, sunt destui care au ajuns în prima linie fără să-și dorească acel
lucru.
Încă un lucru interesant, din punctul meu de vedere, este
faptul că, de la un punct încolo, toată povestea gravitează în jurul unei
persoane care, din cauză că a fost deportată, nu mai făcea de mult parte din
comunitate. Cu toate acestea, este omniprezentă în absența ei (culmea!) și pare
că orice element din viața insulei este indispensabil legat de existența ei de
odinioară în spațiul comunității rurale. Nu pot să explic în cuvinte
sentimentul, dar ajungi la un moment dat să îți dorești cu atâta ardoare ca
acea persoană să se întoarcă în poveste, pentru că e frustrantă prezența ei
atât de vie din spusele celorlalți, și totuși atât de... ireală, în același
timp. Big like for this!
În ceea ce privește părțile negative, desigur că este o
chestiune de gusturi! Prima parte a mers întins la citit, mi s-a părut absolut
încântătoare, am devorat, efectiv, cartea în acele momente, pe când partea a
doua... cred că am tras o săptămână doar de acea jumătate de carte. Și nu pentru
că ar fi fost radical diferită, dar mi s-au părut foarte multe evenimente de
umplutură și situații dubioase care mi-au tăiat toată încrederea în
veridicitatea cărții - acum, menționez că știu că este un volum de ficțiune,
dar am motivele mele să mă aștept să ilustreze niște fapte aproape de realitate.
În cele din urmă însă, cartea a transmis ce a avut de transmis, dar asta nu
înseamnă că nu mi-a lăsat un mic gust amar pentru acele câteva detalii care mi
s-au părut mult prea mult... asta dacă vreau să fiu rea până la capăt. 😊
Cred că v-ați dat seama de ce spun că am sentimente
amestecate pentru ea. Per ansamblu, vă spun sincer că mi-a plăcut mult: cartea
este mărturia vie că lectura scoate oamenii din cele mai negre momente ale
vieții, că unește comunitățile în moduri în care nici ele nu credeau că este
posibil și-ți oferă ocazia să evadezi din haosul cotidian ori de câte ori ai
nevoie. Puterea cărții e mare și nu trebuie subestimată niciodată. Astfel că
citiți, că avem nevoie să ieșim cu bine din perioada acesta.
Până data viitoare, nu uitați: #stămacasă, avem grijă de
noi și de cei dragi și profităm cum se poate mai bine pentru noi de tot acest
timp!
