Topul celor mai interesante informații ce se găsesc în ”Codul lui da Vinci”

Un secret străvechi și păzit de peste 2000 de ani este pe cale să fie dezvăluit și să zguduie Vaticanul din temelii!

Țesut în jurul unei intrigi polițiste, romanul debutează cu prezentarea a două asociații secrete: Prioria din Sion (înființată în 1099, iar printre membri se numără Sir Isaac Newton, Sandro Botticelli, Victor Hugo și Leonardo da Vinci) și Opus Dei (sectă catolică, recunoscută de către Vatican). După aceasta, este ilustrată scena crimei: Custodele Luvrului, Jacques Sauniere, este ucis de către un călugăr albinos care are ca misiune să afle unde se găsește cheia de boltă ce îl va conduce către Sfântul Graal.

Câteva ore mai târziu, Robert Langdon, profesor american de simbolistică și
istoria artei, aflat în Paris pentru o conferință, primește un telefon și este informat că bătrânul custode al Luvrului a fost asasinat în circumstanțe misterioase, lăsând în urmă un mesaj enigmatic, la fel ca zâmbetul Giocondei. Ceea ce nu știe Robert este că el este primul suspect în acest caz. Sophie, nepoata celui decedat, este cea care îl avertizează de pericolul care îl pândește și, mai mult, pornesc împreună în căutarea adevărului.

În definitiv, cartea este un roman polițist cu o intrigă fascinantă, un fir narativ palpitant și un final total neașteptat! Mi-a plăcut enorm îmbinarea dintre ficțiunea istorică și cea religioasă (destul de rară această combinație, plus că necesită mult curaj și o muncă de documentare fantastică), subiectul controversat (ca să știți cu ce plecați la drum, veți auzi MULTE păreri despre această carte și chiar destul de diversificate, de la faptul că o să îți pierzi credința pe care o ai până la faptul că e un mod de a profana cele sfinte... e ceva destul de complex la mijloc, iar sfatul meu- în cazul în care vreți să vă apucați să o citiți- este să luați povestea fix ca pe o ficțiune și atât) și faptul că finalul îți lasă așa... o întrebare fără de răspuns. Așa știi că ai citit ceva scris nu că bine, ci FOARTE bine.

Dar, acum revenind la ale noastre, toate de mai sus au fost o mică introducere în context. Chiar dacă în titlu am spus că e un ”TOP”, nu luați termenul ca atare, nu pot alege o ordine pentru toate acele lucruri. M-au fascinat toate în felul lor, ca idee nu sunt spoiler-e, deci fără griji și o să vi le prezint pe toate mai jos, dacă mai aveți răbdare să citiți. ^.^

Lucruri interesante descoperite în ”Codul lui da Vinci”

1.Piramida de la Luvru este construită din exact 666 panouri de sticlă și este estimat că este nevoie de 5 săptămâni pentru a putea admira cele 65300 de opere de artă găzduite de muzeu.

2.Numărul PHI=1,618 reprezintă proporția divină sau numărul de aur. Spre exemplu, în cadrul unei comunități de albine, numărul femelelor este mai mare decât al masculilor, dar dacă împățim numărul femelelor la cel al masculilor (din orice stup sau roi de albine din lume), se obține mereu același număr, anume PHI! Pentru o moluscă, dacă se împarte diametrul fiecărei spirale la cel al spiralei următoare se obține numărul PHI!

3.Numele de ”Mona Lisa” este o anagramă a comuniunii divine dintre masculin și feminin: Amon este zeul masculin, iar divinitatea feminină este denumită în Antichitate L’ISA.4.Despre personalitatea lui da Vinci și despre cum era el ca om se povesteste mult de-a lungul acestei cărți. De la faptul că dezgropa morți pentru a observa cât mai în detaliu anatomia umană, până la plăcerea sa de a crea noi invenții. Spre exemplu, criptexul era un dispozitiv care folosea știința criptografiei pentru a proteja informațiile scrise pe un suport interior. Criptexul are 5 discuri cu litere și dacă aliniezi corect cadrenele, acesta se va deschide. Și vine întrebarea: păi din orice ar fi făcut, nu poare fi spart sau tăiat? Ba da, dar da Vinci a fost mult mai deștept de atât, astfel că fiecare codex era întotdeauna cu o mică fiolă cu oțet- dacă fiola se spărgea, lichidul distrugea pergamentul scris.

5.Trandafirii simbolizează discreția, tăinuirea. Romanii atârnau întotdeauna un trandafir în sala de întrunire, pentru a arăta că discuțiile respective erau confidențiale.Tot ce se află ”sub rosa” trebuie să rămână secret.

6.Baphomet era o străveche divinitate păgână a fertilității, asociată cu forța creatoare a actului reproducerii. Baphomet era reprezentat sub forma unui cap de berbec sau de țap. Cavalerii Templieri îl venerau formând un cerc uman în jurul capului sculptat și înălțând rugăciuni.

7.”Steaua lui David”, cunoscută și sub numele de ”Pecetea lui Solomon” sau hexagrama a fost odinioară simbolul secret al preoților astronomi.

8.Pentagrama este, în esență,un sibol religios păgân. ”Paganus” înseamnă locuitor al unei zone rurale. ”Păgânii” erau, de fapt, țăranii needucați care practicau vechea religie întâlnită la țară: a venerării naturii. 

Sper că v-am adus un plus la cunoștințele voastre generale prin acest mic articol. Până data viitoare, nu uitați: citiți! Citiți mult! Tot ce prindeți! Cât puteți, cât mai sunteți!

Recenzie: "Cum să oprești timpul” de Matt Haig

Știți acea zicală : ”Aparențele înșală”? Ei bine, cartea lui Matt Haig se poate rezuma ușor și cuprinzător în aceste două cuvinte și veți vedea imediat de ce.

Dar, înainte de asta, vă mai întreb ceva. Cum vi se pare ideea de a putea trăi mai multe vieți, dar fără a fi nu știu ce ființă fantasmagorică? Sau ideea de a fi contemporan cu Shakespeare? Sau să vă întâlniți undeva printr-un bar cu Fitzgerald și Zelda lui, cu mințile luate de alcool, vorbind despre temeri și trecerea timpului? Sună tentant,nu?

Ei bine, asta a fost viața lui Tom .

Dar cine este el?

Tom Hazard. Actualmente, profesor de istorie. Arată de 41 de ani, iar în realitate are peste 400, astfel că e ușor de ghicit cât de mult îl avantajează această profesie, de vreme ce nu face altceva decât să povestească ceea ce a văzut în decursul câtorva secole. S-a născut în 1581 într-o familie de nobili din Franța, a văzut cu ochii lui femei nevinovate omorâte pentru că erau considerate vrăjitoare, a avut norocul să fie pe aceeași scenă cu Shakespeare și multe altele. Totuși, viața lui stătea mereu sub semnul incertitudinii. Tom ”suferă” de anageria, o boală care îl oprește efectiv din îmbătrânit, astfel că el înaintează vizibil în vârstă o dată la 15 ani. ”Un dar”, ar putea spune cei care văd în acestă condiție medicală un mod de a manipula timpul. ”Un blestem”, ar grăi cei care sunt conștienți de faptul că e un chin și o pedeapsă faptul că nu poți fi capabil să iubești, să te apropii de oameni, căci ei sunt simpli muritori.

Viața lui Tom se schimbă atunci când este găsit de Agnes și aceasta îl introduce în societatea Albatros. De aici încolo, acesta va avea de trăit la propriu multe vieți sub diferite identități, schimbându-și locația măcar o dată la 8 ani, pentru ca lumea să nu intre la bănuieli legate de veșnica lui tinerețe. Iar de aici încep și problemele lui.

Cartea aceasta îți epuizează toate resursele: fizice, psihice, îți testează nervii și răbdarea mai mult decât m-aș fi așteptat. E foarte catchy, mai ales pe partea de început, când suntem introduși ușor, ușor în universul protagonistului. Ce mi s-a părut interesant, dar, mai mult decât atât, extrem de obositor, este stilul firului narativ, care alternează când spre o perspectivă trecută, când spre cea actuală. Din cauza faptului că trecutul nu este prezentat într-o ordine cronologică, la un moment dat se face un talmeș-balmeș în cap din care nu mai știi cum să ieși, ai senzația că nu mai știi cum să legi acțiunile între ele și, ca să fie totul complet, mai urmează încă un capitol la prezent... ca să fie derutant până la capăt. Nu spun că acest stil de povestire este greșit sau neplăcut, dar niciodată nu m-a fascinat- prefer o acțiune cursivă, cel mult câteva pasaje referitoare la acțiuni trecute.

În altă ordine de idei, dacă trecem peste toate cele menționate mai sus, cartea e superbă, pe GoodReads i-am acordat 4 din 5 stele. E antrenantă într-o oarecare măsură, te prinde, te fascinează situația personajului și motivul pentru care el încă mai este în viață. Încă un mic dezavantaj, după umila mea părere, îl reprezintă finalul. În ultimele 20-30 de pagini mai era atâtea de clarificat și nu știu cum să zic, dar parcă autorul avea vreun deadline și în capul lui a fost :”Ei, dar scriu ce știu că așteaptă ei, dar de ce să creez un context înainte? Scriu direct”, iar asta nu a fost chiar okay. Parcă s-a terminat puțin cam prea ”din topor”. Merită o continuare sau măcar o explicație.

Dar, revenind totuși la părțile bune.Cartea are foarte multe pasaje frumoase, care mai de suflet, care să-ți dea ceva de gândit și vă voi da și câteva exemple, ca să vedeți la ce mă refer.

”Dar o viață obișnuită nu e o garanție a fericirii. Și, desigur, să fiu profesor era doar o prefăcătorie . Poate toată lumea se prefăcea că e ceva. Poate orice profesor și elev de la școala asta se prefăceau că sunt ceva. Poate Shakespreare avea dreptate. Poate că lumea-ntreagă nu era decât o scenă. Poate că, fără a juca un anumit rol, totul s-ar nărui. Cheia fericirii nu e să fii tu însuți, deoarece, în definitiv, ce vrea să însemne asta? [...] Cheia fericirii e să găsești minciuna care ți se potrivește cel mai bine.” Reflectați la acest paragraf și o să vedeți dacă vă mai vine să dormiți la noapte.

 

”Oamenii văd numai ce hotărăsc să vadă.” Întotdeauna.

”Uneori, aș vrea să opresc timpul. Uneori, într-un moment fericit, vreau ca un clopot de biserică să nu mai sune niciodată. Vreau să nu mă mai duc la piață niciodată. Vreau ca graurii să nu mai zboare pe cer...Dar suntem toți la mila timpului. Suntem toți niște coarde, nu?” Suntem.

”Oamenii pe care îi iubești nu mor niciodată.” Pentru că încă bat în inimile noastre.

”Are căștile pe urechi și citește o carte. Nu-i văd titlul, dar e o carte. Ori de câte ori văd pe cineva citind, mai ales pe cineva la care nu mă aștept, simt cum civilizația a devenit puțin mai sigură.” Fell you, bro.

Acum cred că reușiți să-mi înțelegeți punctul de vedere, am niște sentimente foarte amestecate pentru această carte. O ador și o urăsc în același timp. Dar în rest, e totul bine, v-o recomand cu drag. În cazul în care nu ați citit-o încă și vă tentează, să nu porniți cumva la drum cu ideea că acestă carte vă oferă o rețetă pentru nemurire sau pentru manipularea timpului. Nu are nicio treabă. Sunt multe alte idei la mijloc, cum ar fi singurătatea și izolarea de lume, mult mai bine puse în valoare- oricum, din câte am observat, Matt Haig acordă mult timp problemelor mentale pentru că suferă de astfel de probleme. Deci să nu vă descurajeze stilul lui ușor depresiv. Plus, o să aveți așa o satisfacție când veți realiza că în final înțelegeți coperta cărții... :D

Cartea a apărut la editura Nemira și o puteți comanda online de pe următoarele site-uri:  NEMIRA , Elefant, Libris, Cartepedia.

Până data viitoare, nu uitați: un pic de cultură nu strică niciodată!