Studenta în Belgia & Biblioteca

Am fost la bibliotecă azi.

Doamne, cât de old school sună, nu? Cine mai împrumută cărți? Cine mai folosește cărți tipărite? Cine mai citește, la naiba?

Mulți. Ăsta e răspunsul. Suntem mulți. Drept dovadă, era aproape ora de închidere și toate mesele erau încă ocupate, de tineri și de bătrâni deopotrivă, o priveliște care te încălzește pe dinăuntru, nu alta!

Am plecat în fugă din cămin. Aveam o discuție lejeră cu o prietenă despre ceea ce am mai scris în ultima vreme- ea îmi povestea cât de mult îi place și ce emoționante sunt; eu- mă prefăceam că o cred. Prieteniile în general sunt un cerc vicios din care nu ieși decât dacă ofensezi sau rupi în două inima celui de lângă. Eu aleg să rămân, în schimb... cel puțin cât pot. Cu toate acestea, ceva din mine îi dădea dreptate- da, e ceva frumos în ele; da, nu-s perfecte, dar pot fi lucrate dacă mi-aș pune puțin capul la contribuție; da- pot să scriu. Acum mai banal, dar mai târziu, cine știe.

Și deodată m-a izbit gândul că eu stau de o lună în acest oraș total necunoscut și dintr-un capăt de lume... iar eu nu am fost la bibliotecă.

Și nu aveam nicio scuză- știam unde e. Ne-au spus unde e. Ne-au dat o hartă a orașului și au încercuit mare, roșu, vizibil, să o vedem unde e. Și eu doar am trecut de zeci de ori pe lângă ea.

Nu m-am pregătit niciodată așa repede să ies afară din culcușul meu. 2:37 mai exact, în minute. Plus-minus niște secunde. Dusă am fost și nu m-am uitat în urmă, deja eram în întârziere și nu îmi permiteam să mai pierd niciun minut. Nu m-am dus prin centru, ci am ales drumul pe lângă Lys, parcă mergea mai frumos o plimbare pe faleză la prag de seară.

Mi se părea că toți din jurul meu împărtășeau aceeași traiectorie cu mine. În fața mea, un tată cu mult păr alb și cearcăne adânci, cu doi kinderi ce-l urmăreau cu mers de pinguin și căra fiecare 2-3 cărți în mână mi-au fost parteneri de drum. Îmi plăceau puștii, păreau să fie genul care adorm repede dacă te prefaci că le citești ceva. Eh, cât citești și cât bagi de la tine, asta numai tu știi, ei oricum nu o să aibă niciodată habar.

Am ajuns o dată cu ei, ușile s-au dat deoparte și am pășit în acel tărâm al cărților în toate limbile posibile, numai a mea nu. Doamna de la recepție era simpatică, mi-a dat un permis de bibliotecă, mi-a arătat cărțile în engleză și franceză ( cred că fața mea spune că nu știu mai mult de atât), niște dicționare și s-a scuzat de zeci de ori că nu are nimic în biliotecă în limba română, dar poate găsesc la subsol niște muzică sau un film care să-mi taie dorul de casă. Nu m-am dus să aflu, dar m-am gândit așa, puțin, în perspectivă: în România dacă intri într-o bibliotecă, sunt șanse destul de mari ca bibliotecarul să știe orice altă limbă, dar nu Engleză. Asta doar așa, ca fapt divers.

Oferta de cărți e generoasă, nu pot nega asta- dacă vorbim de cele în flamandă, desigur. Undeva, într-un colț ascuns, erau vreo 5 rafturi de cărți în engleză- dacă mă întebați, e destul pentru cât de lungă e șederea mea aici. Am luat BirdBox, chiar dacă pe undeva am găsit volumul 5 din Outlander ( care erau șansele ca aceasta să fie singura carte de Diana Gabaldon și să fie chiar partea la care am rămas acasă?), ceva literatură clasică, destul de multe cărți contemporane ( ceea ce e destul de plăcut, dacă stai să te gândești că-s destul de scumpe și mulți nu și le permit, așa că pot apela cu încredere la bibliotecă), am găsit un Codul lui da Vinci îngrozitor de jerpelit, care cel mai probabil a văzut multe la viața lui. Ce mi s-a părut dubios, aș putea spune, e că am găsit vreo 3 cărți diferite cu personajul principal un Mr. Darcy Vampir. Da, acel Mr. Darcy, idolul tuturor femeilor care au citit Mândrie și Prejudecată. Cred că a creat atâta excitare a minții tipul ăsta prin replicile lui pompoase încât multe l-au vrut un tânăr domn nemuritor. Nu știu dacă să râd sau să plâng, poate încerc una până plec. Apropo, în toate am văzut-o și pe Elizabeth, deci nu are nimeni ciudă pe ea, ceea ce e bine. Cred.

Ei bine, dacă tot vin din România, știți cum e la noi în biblioteci- ai un nenorocit de card cu poza ta blurată tuflită într-un colț, cu numele scrijelit și o mâzgâlitură dată tot de tine într-un loc ales strategic. Dacă vrei să împrumuți ceva, vii în clădirea care stă să se dărâme a bibliotecii, faci o rugăciune să nu-ți cadă vreo bucată de tavan în cap, încerci să fugi până la raftul țintă, dar te oprește un ”Sshhhh”, care te avertizează că podeaua de lemn vechi scoate mai mult zgomot decât dacă ai țipa imnul țării cu toate forțele tale, astfel că trebuie să rărești puțin pasul, chit că stai ca pe ace. Ajungi unde voiai, iei ce căutai ( dacă ai acel noroc de a găsi ceea ce vrei- eu una nu-l am) și după te duci la doamna aia simpatică și dolofănică și cu față sclifosită și te trece pe un papirus când ai luat, ce ai luat, cât te lasă cu ea acasă. După aceea, pune pergamentul la loc și-ți trage o privire care spune indirect că poți părăsi acea incintă și că nu, nu e nevoie să faci conversație, oricum viața ei e mizeră, nu trebuie să o faci și tu să realizeze asta.

La belgieni în schimb, treaba e easy peasy lemon squeezy. Biblioteca e clădire nouă, nu ultima casă a ultimului boier de pe o rază de câțiva kilometri. Dacă vrei să prinzi viteză pe coridor, go for it, nu te oprește nimeni; oricum NU te aude nimeni. Cauți ceva, orice crezi tu că poți descifra din sutele sau miile de cărți care sunt la dispoziția ta. Mergi undeva la un ghișeu unde tu, singurel, îți scanezi permisul de biliotecă, așezi cartea într-o anumită poziție pe un loc indicat și deja îți arată tot ce vrei despre ea ( da, are un cip în coperta din spate), îi spui dacă vrei să-ți scrie mail cu data la care trebuie să o aduci și pleci acasă. Nu tu fețe scârbite, nu tu tavan care să-ți pună viața în pericol. Pretty cool, right?

Nici nu ieși bine pe ușă și deja ai primit mail-ul care îți zice că trebuie să revii peste o lună, altfel începi să cotizezi grav. Iar dacă refuzi să faci asta, ghici ce, te oprește la vamă și nu poți să ieși din țară. Deci o să te mai vezi cu biblioteca și a doua oară.

La subsol au jocuri video, DVD-uri și muzică la discreție. Ai o pauză? Perfect, merge de un GTA undercover, unde nimeni nu știe ce-i cu tine și cu viața ta. Ai un examen? Nu-i bai, la etajul 1 e sală de lectură. 

Fact: sala e mereu goală. Aglomerația e la parter, la calculatoare.

Pot să mă mut aici, vă rog?