Recenzie ”Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac

Dacă acum două dăți veneam pe blog vorbindu-vă cu drag despre frumoasa poveste de dragoste dintre Tatiana și Alexander, cu o acțiune ce se petrecea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de data aceasta revin cu același nume feminin, acum fiind însă vorba despre o scriitoare basarabeancă, Tatiana Țîbuleac, și de romanul său de debut, ”Vara în care mama a avut ochii verzi”.

Cartea este o confesiune scrisă la ani distanță de la petrecerea evenimentelor narate. Aleksy, mânat cândva de o instabilitate comportamentală, povestește de-a lungul câtorva pagini ultima vara petrecută alături de mama sa, într-un sătuc uitat de lume din Franța.

Volumul începe într-o tonalitate sumbră, căci băiatul simte nevoia să se descarce de ura pe care o nutrea pentru mama sa: îi conturează un portret fizic grotesc, monstruos, fără pic de afecțiune pentru ființa care i-a dat viață, iar din punct de vedere moral, mama nu era altceva pentru el decât o nebună, prea proastă ca să înțeleagă viața și cum se trăiește. Aleksy povestește haotic, ca și cum ar scrie într-un jurnal, despre evenimentele din trecut care, consideră el, au adus la acest tablou nu tocmai plăcut: sora lui, Mika, a murit (moment în care, cel mai probabil, s-a declanșat nebunia mamei, care a refuzat să iasă din camera sa timp de mai bine de jumătate de an de la deces), iar tatăl său nu a făcut altceva în acele clipe tragice decât să-și găsească alinarea în brațele unei tinere frumoase și pline de viață.

Aleksy, mânat în continuare de frustrări și violență, acceptă să o însoțească pe mama sa în Franța, în ciuda planurilor de vacanță pe care deja le avea, pentru simpla promisiune a unei mașini la întoarcere. Cam la atât se rezuma ”iubirea” față de mamă în acel moment: la un autovehicul. Sau, mai bine spus, la promisiunea lui. Drumul lung, brăzdat de nenumeroasele stări de rău ale femeii anticipează din primele pagini un traseu anevoios al poveștii ce are în centrul acțiunii un personaj ce moare cu fiecare pagină... nu, cu fiecare cuvânt, mai bine spus!

Băiatul se adaptează destul de greu la noul mediu, chiar are accese de furie și cu greu reușește să se stăpânească- nici măcar sfaturile psihologului din Londra nu îi mai erau de folos. Mama, în schimb, îi este alături și așteaptă momentul oportun pentru a-i dezvălui motivul scurtei lor călătorii.

De-a lungul cărții, asistăm la un fenomen interesant: atitudinea băiatului față de mamă se îmblânzește treptat, de la revoltă și ură la compătimire și chiar un soi de iubire. Aparent, boala scoate la iveală o femeie total necunoscută lui Aleksy: în ciuda faptului că slăbea de la zi la zi vizibil, încât ajunsese doar un ”sac de oase”, mama nu îi mai părea hidoasă, nu o mai considera proastă, dimpotrivă, chiar ajunge să îl uimească abundența cunoștințelor pe care aceasta le deținea în diferite domenii. Mama, la rândul său, conștientă că în trecut s-a gândit prea mult la fiica moartă și a uitat complet de fiul care încă trăia, încearcă, în modul său caracteristic, să creeze o legătură cu al ei copil (după cum spune naratorul: pentru că m-a ignorat toată viața, a decis că mă poate șantaja pe ultima sută de metri și stoarce din mine niște dragoste de fiu). Îl învață despre viața, despre iubire, despre cum ar trebui să profite de fiecare clipă rămasă pe acest pământ:

La moarte te gândești doar când mori, Aleksy, abia când mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucru care i se întâmplă unui om în locul tuturor visurilor. De fapt, singurul care i se va întâmpla cu siguranță. De aceea, Aleksy, să nu faci niciodată lucrurile aiurea, cu gândul că mai ai timp să le îndrepți, pentru că nu vei avea. Timpul care va veni îl vei cheltui doar pentru a face și mai multe lucruri aiurea și pentru a muri și mai repede.

Personal, această carte m-a încântat mai mult decât aș fi crezut. Are 122 de pagini în capăt, se citește în câteva ore cu ușurință, chiar dacă nu e scrisă într-un limbaj comod, aș putea spune. Oricum, îmi păstrez opinia: oricât de bine ar fi tradusă o carte de mama traducătorilor, se vede diferența când e scrisă direct în grai românesc. Altfel pui în scenă niște trăiri și sentimente de mare intensitate, altfel reușesc și cititorii să empatizeze cu personajele. Asta așa, ca o mică paranteză. 😊

V-o recomand cu drag și vouă! Paradoxal, nu e o carte în care boala și tristețea dată de iminența morții domnesc triumfător peste toate. Nu, nu. Eu am văzut acolo și iubire. Iertare. Compătimire. Știți și voi, sentimente frumoase, per ansamblu. Am văzut și speranță, câte puțină printre rânduri.

Până data viitoare, nu uitați un lucru: iubiți-i pe cei din jurul vostru! Atât cât mai sunt. Atât cât mai sunteți.

Recenzie ”V” de Laura Nureldin

Autumn came back, so did my passion for books involving vampires.

Nu știu de voi, dar la mine parcă nu-i toamnă dacă nu am cărți cu vampiri în lista de așteptare și ”La răscruce de vânturi” luată pentru a nu știu câta oară la recitit! Un fel de vestitorii toamnei, aș putea spune! 😊

Căutând nici eu nu mai știu ce prin librăria din oraș, mi s-a prins de mână cartea Laurei Nureldin, V, apărută la editura Herg Benet. Să vă zic drept, coperta mi-a sărit în ochi și nici măcar nu am luat în considerare să trag o privire peste vreo două recenzii, dar nici nu pot spune că regret!

Pentru început, un lucru pe care nu l-am știut, dar pe care l-am aflat pe parcurs, este faptul că V este volumul al doilea din seria de povești cu ne-morți Revertis. Nu vă pot spune dacă are vreo legătură cu prima carte sau nu, în mod evident, dar din moment ce am reușit să prind povestea fără să știu ce s-a întâmplat înainte, nu cred că e mare pagubă că am ratat un volum. Asta așa, ca idee. 😊

Legat de V, povestea mi-a plăcut (are vampiri, normaaal), chit că am plecat la drum cu așteptări pe care volumul nu prea le-a îndeplinit. Într-un fel sau altul, speram ca vampirii Laurei să dea mai mult spre creaturile din mitologia românească, știți și voi, care dorm la dos în mormintele în care au fost îngropați, care au spaimă de apă sfințită, crucifix și usturoi, pe care îi arde cea mai mică rază de soare... altfel spus, speram cu tot sufletul la o poveste cu strigoi (sau moroi) autentici, de-ai noștri. Nu a fost să fie. ^.^ În schimb, am dat de vampiri moderni (în stilul The Vampires Diaries și Twilight), aproape umani, care au pietre cu puteri magice cât să se poată plimba ziua în amiaza mare în centrul orașului și se hrănesc din pungi cu sânge luate din spital. Vremuri noi, soluții noi.

Firul narativ din V urmărește parcursul a trei personaje diferite: Drake- un producător de muzică de succes din New York, care, în prologul cărții, este prezentat în momentul tranformării sale în vampir; Vareka- o femeie frumoasă, inteligentă, elegantă, înțealeaptă, cu o vechime de aproape o mie de ani pe acest pământ și Mia, o tânără puțin inconștientă, plecată cu mâinile goale în căutarea monștrilor ce i-au ucis atât bună parte din familie, cât și iubitul. De-a lungul cărții, Drake trece prin evenimente care mai de care încercând să se acomodeze cu noua viață, Vareka își reîntâlnește vechea iubire, iar Mia... cu ea e mai complicat. Dar, așa cum spune și autoarea: ”ura e o povară prea grea s-o cari pe veșnicie.” 😊

Lumea îți este partitură, Domnule Drake. Cânt-o cum dorești.

Novice printre ființele nopții, Drake se adaptează destul de repede și foarte ușor la noul stil de viață și la beneficiile aduse de către acesta. Creatoarea lui, Vareka, îi este aproape la orice oră la care este chemată, ajutându-l pe tânăr să-și găsească, ironic, pacea și liniștea sufletească pe care nu le deținea cât era un simplu om. Degeaba avea bani cât să nu aibă ce face cu ei, dacă acasă îl așteptau doar liniște și solitudine.

Vareka vine la rândul ei cu un trecut tragic, plin de neîmpliniri, dezamăgiri, sacrificii și secrete dureroase, care i-au conturat profilul de femeie dreaptă atât la postură, cât și în gândire, înțeleaptă, pe care nu o poate da jos decât slăbiciunea față de ființa iubită. Veșnicia și-a obținut-o prin jertfă și era să o coste mai mult decât și-ar fi putut închipuit. La urma urmelor, totul este perisabil, creat să dispară în neant la vremea lui. Când o creatură indestructibilă ia naștere, echilibrul universului este cutremurat. Cine și ce va plăti, asta e cu totul altă poveste.

Mia, isteață și încăpățânată, firavă și totodată puternică prin hotărârile pe care le-a luat de-a lungul întregului volum, rămâne un personaj enigmatic, dar care, la fel ca vampirul Vareka, ar face orice pentru cel drag inimii sale. O viață are doar, nu? Și uneori, chiar și eternitatea pare un timp scurt când îl petreci cu cine trebuie.

Dacă îmi împărtășiți această plăcere nevinovată pentru cărți cu astfel de creaturi, vă încurajez să dați o fugă pe site-ul editurii și să comandați volumul. Cartea este scrisă într-un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor, cu elemente din jargonul tinerilor, deci merge la perfecție în serile friguroase de toamnă. Nu se lasă cu imagini de groază, cu scene greu digerabile, cu moarte și spaimă și stat ca pe ace la fiecare cuvânt aflat după fiecare linie de dialog... chiar deloc. Dimpotrivă, e o poveste drăguță în care iubirea nu e limitată de trecerea timpului și ”totul e bine când se termină cu bine”.  Astfel că nu există motive împotriva ei.

De menționat este și faptul că Laura Nureldin este o scriitoare româncă și frumos este din partea noastră să susținem literatura românească, măcar cât se mai ține pe picioare. Cred că știți și voi clișeul cu ”nu avem nimic bun scris de români”. Ei, cum așa? Vă spun eu că există. Trebuie căutat și descoperit doar.