Îmi
plac cărțile ce conțin puțină istorie și chiar mă pot lăuda cu faptul că, până
la această oră, am citit cam tot ce este ficțiune și are contextul
spațio-temporal între anii 1940-1945, mai ales în timpul genocidului evreilor
(desigur, vorbim de cărțile traduse la noi până acum).
Când
spui ”Al Doilea Război Mondial”, în minte îți vin instant câteva cuvinte cheie:
evrei, lagăre, Holocaust, moarte, Hitler și 6 milioane- numărul victimelor care
și-au dat ultima suflare într-un ghetou sau lagăr de muncă silnică.
În
schimb, omitem un lucru sau, mai bine spus, o persoană: Iosif Stalin,
dictatorul sovieticilor. Astfel, prin această carte, Ruta Sepetys reușește să
rupă tăcerea istoriei, să surprindă într-un mod veridic viața lituanienilor
după ocuparea sovietică și ne pune față în față cu un proces de pierdere a
identității unor oameni de cultură, profesori universitari, artiști și alte
personalități de valoare.
Iunie,
1941:”M-au săltat în cămașă de noapte”. Așa debutează acest roman tragic,
cutremurător, care nici nu ne oferă timp să ne acomodăm cu situația inițială,
ci începe direct cu intriga. În timp ce Lina îi scria verișoarei ei o
scrisoare, sovieticii au tăbărât la ea în casă, atunci când ceasul indica
miezul nopții și le-au oferit 20 de minute să își adune lucrurile și să îi
urmeze. Erau pe lista oamenilor ce urmau să fie deportați în Siberia, dar ei
încă nu știau asta. Știau doar că trebuie să urmeze ordinele, sau se alegeau cu
un glonț în cap- cale de mijloc nu exista. Lina, fratele ei, Jonas, și mama
lor, Elena, se conformează, distrugând totodată tot ce era de valoare în casă-
dacă ei au muncit pentru acele lucruri și nu se puteau bucura de ele, atunci
nici rușii să nu o facă.
Alături
de alți ”norocoși”, sunt înghesuiți într-un vagon de vite, fără latrină, fără
paturi, scaune, masă, absolut nimic. Doar ei și bagajele lor, adunate pe fugă.
Aici, o cunoaștem pe Ona, o tânără care născuse cu doar câteva ore în urmă,
ținându-și copilul strâns în brațe, pe ”domnul cu chelie”, care are un picior
beteag după încercarea eșuată de a se sinucide, pe Andrius, alături de mama sa,
pe ”fata cu păpușa”, câteva persoanje
care vor face parte din firul narativ al cărții și alte câteva ce ne vor părăsi
destul de tragic pe traseu. În definitiv, viața își urmează cursul, diferit de
la o persoană la alta.
Drumul
până la primul lagăr de muncă a fost anevoios, îngrozitor de lung și a reușit
să-i deznădăjduiască până și pe cei mai puternici. Singură, Elena, mama celor
doi copii, rămâne de neclintit în credința și iubirea ei. Împarte orice bucată
de mâncare cu cei din restul vagonului, negociază cu rușii cât poate de bine
(ea fiind printre singurii lituanieni care știau rusa) și oferă la schimb
pentru fiul ei un ceas de buzunar- printre
puținele valori pe care le mai deținea (”V-ați întrebat vreodată cât valorează
o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de
buzunar.”), îi îngrijește fără frică pe cei bolnavi și merge pe principiul:
”Rămânem cât mai mult împreună.” Din toată cartea, ea este personajul meu
preferat. În puține dăți am dat peste o femeie atât de bine clădită moral, o
adevărată luptătoare, pe care nicio vitregie nu o poate amăgi. Era mult prea
sufletistă ca să lase pe cineva în urmă, mereu altruistă, cu gândul la alții
înaintea ei. Sfârșitul cărții o surprinde însă într-o cu totul altă ipostază,
dar în care anume, vă las pe voi să descoperiți.
Tânăra
artistă Lina urma să înceapă în toamnă studiile la prestigioasa Universitate
din Vilnius. Acest război o ia pe nepregătite, îi dă peste cap aspirațiile, o
oprește din visat, o aduce cu picioarele pe pământ. Cu toate acestea, chemarea
organică pentru desen o macină în acel peisaj dezolant al groazei, încât nu
și-o poate reprima și cedează din când în când, desenând ceea ce vede în jur:
chipuri schimonosite, oameni subnutriți, deznădejde, moarte și boală
pretutindeni și toate acestea în tonuri cenușii. Culoarea lipsea de pe hainele
murdărite la munca pe câmp, din ochii triști, cu priviri abătute, din colibele
dărăpănate în care se adăposteau, din stepa siberiană, lipsită de aproape orice
fel de vegetație.
Ce
m-a impresionat profund de-a lungul acestei cărți a fost cu câtă demnitate și
speranță au luat toți acei oameni nevinovați situația ca atare. Se plângeau de
foame, de frig, de sete, de boli, desigur, dar nu s-ar fi înjosit o secundă să
le dea sovieticilor satisfacția de a-i vedea suferind. Nu, nu trebuiau să le
arate că ei efectiv nu mai au puteri cu care să lupte. Și încă un lucru:
necazul îi unește pe oameni. Care cum apuca să fure câte ceva, un cartof, o
sfeclă, orice, nu păstra doar pentru el, ci dădea și mai departe măcar puțin,
pentru că fiecare dintre ei înțelegea cât de îngrozitor e să te culci cu un
stomac gol, mai ales după o zi istovitoare de muncă sub supravegherea strictă a
soldaților ruși. Iarăși foarte frumos și emoționant a fost faptul că în
mijlocul acelor zile negre, acei oameni simpli își aduceau aminte să se bucure
de lucrurile simple- o zi de naștere, o sărbătoare de Crăciun. Poate nu aveau
ce oferi drept cadou sau ce să mănânce pentru a sărbători cum se cuvine, dar erau
împreună și în viață, iar acestea erau cele mai mari daruri pe care le puteau
primi în acel moment.
Quick
Fact
Ca
să știți: s-a estimat că Iosif Stalin a omorât peste douăzeci de milioane de
oameni în timpul regimului său de teroare. Mai mult, statele baltice Lituania,
Letonia și Estonia au pierdut mai mult de o treime din populație în timpul
genocidului sovietic. Până în ziua de azi, Rusia neagă faptul că ar fi deportat
vreodată o persoană. Partea frumoasă vine abia acum: majoritatea celor din zona
baltică nu le poartă ranchiură, nu au resentimente și nici nu așteaptă un
moment potrivit să se răzbune. Ei prețuiesc prea mult libertatea pe care o au,
sunt mult prea demni și plini de iubire ca să se coboare la nivelul unor
tirani. Când vom fi și noi ca ei?
Să nu uităm: ”dragostea ne dezvăluie cu
adevărat natura miraculoasă a spiritului uman”.
Cartea a părut la editura Epica și o puteți comanda online de pe următoarele site-uri: Elefant , eMAG, Cărturești (click pe link-uri).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu