marți, 30 octombrie 2018

"Printre tonuri cenușii”, lituanieni și un dictator sovietic


Îmi plac cărțile ce conțin puțină istorie și chiar mă pot lăuda cu faptul că, până la această oră, am citit cam tot ce este ficțiune și are contextul spațio-temporal între anii 1940-1945, mai ales în timpul genocidului evreilor (desigur, vorbim de cărțile traduse la noi până acum).

Când spui ”Al Doilea Război Mondial”, în minte îți vin instant câteva cuvinte cheie: evrei, lagăre, Holocaust, moarte, Hitler și 6 milioane- numărul victimelor care și-au dat ultima suflare într-un ghetou sau lagăr de muncă silnică.

În schimb, omitem un lucru sau, mai bine spus, o persoană: Iosif Stalin, dictatorul sovieticilor. Astfel, prin această carte, Ruta Sepetys reușește să rupă tăcerea istoriei, să surprindă într-un mod veridic viața lituanienilor după ocuparea sovietică și ne pune față în față cu un proces de pierdere a identității unor oameni de cultură, profesori universitari, artiști și alte personalități de valoare.

Iunie, 1941:”M-au săltat în cămașă de noapte”. Așa debutează acest roman tragic, cutremurător, care nici nu ne oferă timp să ne acomodăm cu situația inițială, ci începe direct cu intriga. În timp ce Lina îi scria verișoarei ei o scrisoare, sovieticii au tăbărât la ea în casă, atunci când ceasul indica miezul nopții și le-au oferit 20 de minute să își adune lucrurile și să îi urmeze. Erau pe lista oamenilor ce urmau să fie deportați în Siberia, dar ei încă nu știau asta. Știau doar că trebuie să urmeze ordinele, sau se alegeau cu un glonț în cap- cale de mijloc nu exista. Lina, fratele ei, Jonas, și mama lor, Elena, se conformează, distrugând totodată tot ce era de valoare în casă- dacă ei au muncit pentru acele lucruri și nu se puteau bucura de ele, atunci nici rușii să nu o facă.

Alături de alți ”norocoși”, sunt înghesuiți într-un vagon de vite, fără latrină, fără paturi, scaune, masă, absolut nimic. Doar ei și bagajele lor, adunate pe fugă. Aici, o cunoaștem pe Ona, o tânără care născuse cu doar câteva ore în urmă, ținându-și copilul strâns în brațe, pe ”domnul cu chelie”, care are un picior beteag după încercarea eșuată de a se sinucide, pe Andrius, alături de mama sa, pe ”fata  cu păpușa”, câteva persoanje care vor face parte din firul narativ al cărții și alte câteva ce ne vor părăsi destul de tragic pe traseu. În definitiv, viața își urmează cursul, diferit de la o persoană la alta.

Drumul până la primul lagăr de muncă a fost anevoios, îngrozitor de lung și a reușit să-i deznădăjduiască până și pe cei mai puternici. Singură, Elena, mama celor doi copii, rămâne de neclintit în credința și iubirea ei. Împarte orice bucată de mâncare cu cei din restul vagonului, negociază cu rușii cât poate de bine (ea fiind printre singurii lituanieni care știau rusa) și oferă la schimb pentru fiul ei un  ceas de buzunar- printre puținele valori pe care le mai deținea (”V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.”), îi îngrijește fără frică pe cei bolnavi și merge pe principiul: ”Rămânem cât mai mult împreună.” Din toată cartea, ea este personajul meu preferat. În puține dăți am dat peste o femeie atât de bine clădită moral, o adevărată luptătoare, pe care nicio vitregie nu o poate amăgi. Era mult prea sufletistă ca să lase pe cineva în urmă, mereu altruistă, cu gândul la alții înaintea ei. Sfârșitul cărții o surprinde însă într-o cu totul altă ipostază, dar în care anume, vă las pe voi să descoperiți.

Tânăra artistă Lina urma să înceapă în toamnă studiile la prestigioasa Universitate din Vilnius. Acest război o ia pe nepregătite, îi dă peste cap aspirațiile, o oprește din visat, o aduce cu picioarele pe pământ. Cu toate acestea, chemarea organică pentru desen o macină în acel peisaj dezolant al groazei, încât nu și-o poate reprima și cedează din când în când, desenând ceea ce vede în jur: chipuri schimonosite, oameni subnutriți, deznădejde, moarte și boală pretutindeni și toate acestea în tonuri cenușii. Culoarea lipsea de pe hainele murdărite la munca pe câmp, din ochii triști, cu priviri abătute, din colibele dărăpănate în care se adăposteau, din stepa siberiană, lipsită de aproape orice fel de vegetație.

Ce m-a impresionat profund de-a lungul acestei cărți a fost cu câtă demnitate și speranță au luat toți acei oameni nevinovați situația ca atare. Se plângeau de foame, de frig, de sete, de boli, desigur, dar nu s-ar fi înjosit o secundă să le dea sovieticilor satisfacția de a-i vedea suferind. Nu, nu trebuiau să le arate că ei efectiv nu mai au puteri cu care să lupte. Și încă un lucru: necazul îi unește pe oameni. Care cum apuca să fure câte ceva, un cartof, o sfeclă, orice, nu păstra doar pentru el, ci dădea și mai departe măcar puțin, pentru că fiecare dintre ei înțelegea cât de îngrozitor e să te culci cu un stomac gol, mai ales după o zi istovitoare de muncă sub supravegherea strictă a soldaților ruși. Iarăși foarte frumos și emoționant a fost faptul că în mijlocul acelor zile negre, acei oameni simpli își aduceau aminte să se bucure de lucrurile simple- o zi de naștere, o sărbătoare de Crăciun. Poate nu aveau ce oferi drept cadou sau ce să mănânce pentru a sărbători cum se cuvine, dar erau împreună și în viață, iar acestea erau cele mai mari daruri pe care le puteau primi în acel moment.

Quick Fact
Ca să știți: s-a estimat că Iosif Stalin a omorât peste douăzeci de milioane de oameni în timpul regimului său de teroare. Mai mult, statele baltice Lituania, Letonia și Estonia au pierdut mai mult de o treime din populație în timpul genocidului sovietic. Până în ziua de azi, Rusia neagă faptul că ar fi deportat vreodată o persoană. Partea frumoasă vine abia acum: majoritatea celor din zona baltică nu le poartă ranchiură, nu au resentimente și nici nu așteaptă un moment potrivit să se răzbune. Ei prețuiesc prea mult libertatea pe care o au, sunt mult prea demni și plini de iubire ca să se coboare la nivelul unor tirani. Când vom fi și noi ca ei? 



Să nu uităm: ”dragostea ne dezvăluie cu adevărat natura miraculoasă a spiritului uman”.


           









Cartea a părut la editura Epica și o puteți comanda online de pe următoarele site-uri: Elefant , eMAGCărturești (click pe link-uri). 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

#stămacasă & Recenzie ”Scrisori din Insula Guernsey”

În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei ...