Arta de a sta acasă

La noi în familie se știe de străbunicul Ioan: în '42 a plecat în război să-și apere țara și nu s-a mai întors. Sfârșitul și l-a găsit în bătălia de la Cotul Donului: cercetaș fiind, a fost trimis să identifice poziția trupelor inamice și să le transmită mai departe superiorilor săi, ce urmau să stabilească o strategie de luptă în cel mai scurt timp. Din păcate, norocul nu i-a surâs: a fost împușcat, nimeni nu l-a recunoscut ulterior din mulțimea de victime și cel mai probabil rămășițele lui zac printr-o groapă comună... pentru că atât au considerat alții că a meritat la acel moment sau, pur și simplu, așa a fost să fie.

Ideea e următoarea: străbunicii noștri au fost chemați la război și s-au dus fără să clipească. Nouă ni se cere să stăm în confortul propriei case și ce facem? Blocăm granițele, supermarketurile, distrugem economia și... ne plângem, nu respectăm minimul de reguli de prevenție și după criticăm în continuare sistemul, că asta știm să facem.

Miercurea trecută, când am auzit primele zvonuri de suspecți prin Iași, mi-am făcut bagajele și am tăiat-o acasă, în autoizolare, în speranța că nu am colectat nimic de prin tramvaie și autobuze. Joi, la orele amiezii, s-a dat și anunțul oficial de suspendare a cursurilor.

Sincer s-o spun, nu virusul în sine mă sperie – nu zic că nu-i grav, dar statisticile par promițătoare și cum e dat să fie, așa va fi, nu prea am cum să controlez asta, ci doar să încerc să previn. Ce mă doare tare e atitudinea românului de ”Las-o, bă, că merge-așa!”, ”Ce viruși? Viruși are calculatoarele, auzi, viruși la oameni... nu vine virușii la noi!”, ”Ce spălat pe mâini? Mie nu are cum să mi se întâmple, ce tot atâta...”, ”Pfai, e conspirație, ne păcălesc, nu e niciun pericol!”,  la care îi adăugăm pe cei ce se bat cu pumnul în piept că sunt în autoizolare, dar mai cheamă vreo 3-4 prieteni și 2 verișori la un joc, un mic, una-alta, că doar suntem ființe sociale și murim 2 săptămâni fără contact uman, cum s-ar zice. Nu mai menționăm valul din diaspora, pe care nu îi înțeleg de ce ar risca să aducă boala în casa oamenilor pe care îi iubesc cel mai mult. Am auzit și eu că trebuie să împărțim cu aproapele când el nu are, dar nu cred că se aplică și în cazul de față.

Propun să trecem peste faptul că am bradul de Crăciun în spate.

Ce vreau să spun cu toate acestea: STAȚI ÎN CASĂ.

Citiți. Scrieți. Vizionați toate acele seriale și filme pe care vă propuneți să le vedeți așa, de prin 2016. Luați toată situația asta ca pe un dar. Un dar al timpului, căci, din păcate, nu prea știm ce înseamnă să ai timp în secolul 21. Dar ne pricepem de minune să ne plângem de lipsa lui... iar, mai nou, că avem prea mult. Dumnezeu să ne înțeleagă!

Serios acum, luați în calcul că de astăzi am intrat în stare de urgență pentru 30 de zile, așa că profitați de timpul ăsta! Luați la rând toate cărțile pe care le aveți prin casă, cine știe, poate până trece nebunia, scăpați fără probleme și cu un nou hobby! Dacă nu vă surâde ideea, începeți să lucrați la niște proiecte personale – o să vă mulțumiți vouă pentru aceste decizii. Folosiți platformele de e-learning sau masive open online courses și poate găsiți ceva care vă pasionează. Iar dacă găsiți acel ceva, lucrați zi și noapte în acel domeniu. Vă promit eu că merită.

Pentru ăștia mai boemi, romantici, artiști, suflete neînțelese, etc... cum stăm cu scrisul? Dansul? Pictura? Poeziile alea nu-și transcriu singure versurile. Chitara aia nu o să cânte de una singură – nici nu prea are cum. Învățați noi tehnici - youtube-ul e plin de tutoriale, mai mult sau mai puțin utile, dar hei, tot e ceva. Descoperiți noi artiști contemporani și susțineți-le munca. Arătați lumii de ce sunteți în stare. Promovați-vă: aveți cum, aveți când, aveți unde.

Studenții- nu uităm să ne facem și partea de treabă pentru facultate, da? Că nu suntem în vacanță, ci stăm la dos ca măsură de siguranță și mintea trebuie pusă la treabă în continuare.

Ne-am înțeles: stăm în casă, da? Nu doar ca să nu ne îmbolnăvim, ci să nu dăm mai departe, dacă suntem purtători. E responsabilitatea noastră civică și, zic eu, o acțiunea de bun simț din partea fiecăruia. Nu o să moară nimeni de foame, așa că nu vă mai panicați și umpleți cu vârf coșurile. Nu o să rămână nimeni fără hârtie igienică (pe asta încă nu reușesc să înțeleg, dar omul funcționează ciudat în condiții de stres). Nu vă mai uitați toată ziua la știri, pentru că vă cresc anxietatea și vă induc o stare de rău. Informați-vă doar din surse sigure, o dată la zi cred că este suficient, stați la dos cât de mult puteți. Sistemul nostru medical va face față sau nu, asta vom vedea, dar haideți să nu-i dăm mai multă treabă, da? #stămacasă și nu creăm mai multe probleme decât deja sunt! Și, cel mai important, ne spălăm pe mâini cât mai des și cât de insistent putem! Iar dacă situația chiar o cere și trebuie părăsit domiciliul, nu uităm să evităm aglomerația, să stăm departe de cei ce prezintă afecțiuni respiratorii, să nu ne atingem fața cu mâinile murdare și să strănutăm în cot sau într-un șervețel de unică folosință!

P.S.: Bine ați venit în viața celor introvertiți. Sunt în ziua #5 de autoizolare și am deja la activ vreo două cărți, câteva seriale și niște Ted Talks foarte mișto. Deci se poate 😉