”Câteva motive să iubești viața” de Matt Haig

La vârsta de 24 de ani, cam orice tânăr e în plină ascensiune a carierei, are deja stabilit în mintea lui un curs al vieții, așa cum și-ar dori să se întâmple și se bucură de fiecare clipă.

Dar nu e cazul și lui Matt Haig, pentru care ultimul an de studenție și următorii 2-3 au fost un calvar. A studiat la o universitate de prestigiu, avea alături o prietenă devotată, ce avea să-i fie mereu alături, să-i devină soție și mama copiilor peste mulți ani, însă toate acestea nu l-au oprit din a dezvolta o depresie severă, la pachet cu anxietate de toate felurile. Pentru că boala asta nu se uită dacă ești bogat, sărac, realizat, fără un drum prestabilit, singur, înconjurat de prieteni... doar te prinde în mrejele ei și te ține acolo, strâns, nu te mai împarte cu nimeni și nimic, ești doar tu și ea.

Cartea povestește parcursul celor 3 ani de coșmar ai lui Matt, de când boala s-a declanșat și până când el a pus piciorul în prag și a hotărât să se pună pe picioare. Nu medicamentele l-au ajutat, nu faptul că a stat când la părinții lui, când la părinții prietenei lui l-au ajutat, ci faptul că a realizat singur că are o problemă. Și că nu e rușinos să vorbești despre ea. Și că dacă ai nevoie de ajutor, trebuie doar să îl ceri.

Din păcate, încă nu suntem atât de dezvoltați ca specie cât să fim capabili să înțelegem că depresia și anxietatea nu sunt niște chestii inventate de mintea celui ce proclamă că le are. Sunt niște probleme serioase, grave, care, netratate, au efecte dezastruase. Spre exemplu, potrivit datelor Organizației Mondiale a sănătății, suicidul determinat de o depresie netratată omoară mai mulți oameni decât cancerul de stomac, ciroza hepatică, cancerul de colon, cancerul la sân și Alzheimer. Altfel spus, e cam cea mai periculoasă boală de pe planetă existentă la momentul actual. Dacă o privim la rece, cancerul e o boală care totuși se vindecă într-o proporție destul de acceptabilă, însă când vine vorba de mintea omului, creierul este un organ mult prea complex, dificil de înțeles cât să poți propune un tratament adecvat. Și nu vorbesc aici de medicamente. Poate au rostul lor, dar dacă omenirea a rezistat mii de ani fără ele, se poate trăi în absența lor și acum (bineînțeles, asumându-ne anumite consecințe).

Undeva după mijlocul cărții, Matt povestește că societatea în sine nu e construită astfel încât noi să ne vedem fericiți. Nu e benefic pentru economie, nu de alta. Dar vă scriu exact cuvintele lui:

”Lumea e concepută într-o manieră care ajunge din ce în ce mai multă să ne deprime. Fericirea nu e benefică pentru economie. Dacă am fi fost fericiți cu ceea ce avem deja, de ce am fi avut nevoie de mai mult? Cum vinzi o cremă antiîmbătrânire? Faci pe cineva să se îngrijoreze cu privire la îmbătrânire. Cum îi determini pe oameni să voteze cu un anumit partid politic? Îi faci să se îngrijoreze cu privire la imigrare. Cum îi determini să-și facă asigurare? Îi faci să se îngrijoreze cu privire la orice. Cum îi determini să-și facă operații estetice? Le evidențiezi defectele fizice. Cum îi determini să se uite la o emisiune TV? Inducându-le ideea că ar rata ceva. Cum îi determini să-și cumpere un smartphone? Dându-le impresia că rămân în urmă.”

Și aici are dreptate. Dacă stăm să o privim obiectiv, oamenii mereu s-au comparat unii cu alții. Invidie a existat mereu. Un prost apreciat de o întreagă societate a fost mereu pe undeva. Astea sunt chestii ce dăinuie dintotdeauna în lumea noastră. Doar că acum le simțim mai tare. Ne afectează mai mult. Suntem mereu stresați, pe fugă, trăim sub așteptările familiei, prietenilor, profesorilor, societății și unii pur și simplu cedează. E normal. Mai normal este însă faptul că au nevoie de ajutor și nu de arătat cu degetul.

Dacă știți pe cineva ce suferă de asemenea boli, încercați să le fiți alături. Mergeți cu acea persoană la un doctor. Poate pastilele vor funcționa, poate nu. Poate va fi doar un efect Placebo, dar e bun și acela. Poate singurătatea și călătoritul îl pot ajuta. Sau, dimpotrivă, doar întâlnirile între voi doi. Cereți ajutorul unui specialist. Încercați chestii împreună. Viața e prea mică și noi prea insignificanți ca să o lăsăm să treacă pe lângă noi.

Și aveți grijă de cei de lângă voi. Nu luați personal tot ce vă spun. Dacă erau răciți și vă strănutau în față, nu aveați cum să o luați personal,nu? Ei bine, în cazul depresiei, gândiți-vă la ce războaie se dau în mintea acelei persoane. Iar dacă simțiți că nu mai puteți... trageți aer în piept și luați-o de la capăt.

P.S. La finalul cărții, Matt propune o listă cu 40 de sfaturi despre care el crede că sunt de mare ajutor, însă pe care -menționează el- nu le urmează întotdeauna. Vi-l scriu pe cel cu numărul 36, pentru că mi-a plăcut enorm :) 

”36. Citește Emily Dickinson. Citește Graham Green. Citește Italo Calvino. Citește Maya Angelou. Citește orice vrei. Doar citește. Cărțile sunt posibilități. Sunt căi de scăpare. Îți oferă opțiuni atunci când nu ai nicio opțiune. Fiecare dintre ele poate fi un cămin pentru o minte dezrădăcinată.”

Recenzie: ”Bad Romance” de Heather Demetrios

Grace vrea să iasă- din casa în care tatăl ei vitreg tună și fulgeră în mod constant, făcându-i sângele să înghețe în vene, iar mama ei distrusă psihic și paranoică o pune să curețe noroi și praf închipuit de pe podele; din orășelul ei din California, mult prea mic pentru a-i putea cuprinde visurile despre o metropolă la fel de agitată ca sufletul ei, mereu în căutare de mai mult; vrea să iasă inclusiv din pielea ei de fiică-slugă supusă și să fie măcar pentru o secundă un artist parizian, un regizor din New York sau- pur și simplu- să nu mai fie înfricoșată și singură.

Iar aici intră în scenă Gavin. Îl știți pe Gavin, nu? Tânăr, elev în ultimul an, fermecător, talentat și adorat, moartea fiecărei puștoaice din liceu. Un obsedat de control. Gelos. Dar, mai presus de toate- periculos. Care știe cum să întoarcă orice în favoarea sa. Care știe ce cuvinte să folosească încât să obțină tot ce vrea de la Grace. Inclusiv prin amenințări.

”Bad Romance” nu este altceva decât imaginea vie a unei fete cuminți, liniștite, inteligente și aparent sigură pe sine, care cade cu capul înainte într-o relație ce-i va deveni închisoare- pentru vise, speranțe, dar și o sursă de amăgiri constante, care par să nu se mai termine.

Dacă stai să o privești de la distanță, cartea este de la prima până la ultima pagină un clișeu- la urma urmelor, băiatul rău ia mereu fata bună, nu? Tipic.

Privit în detaliu însă, volumul trage multe semnale de alarmă. Enorm de multe. În cele ce urmează, vă voi vorbi despre câteva dintre ele, detaliat și nu prea, doar cât să vă faceți o idee.

În primul și în primul rând, este o MARE diferență între ”iubire” și ”obsesie”. Să urmărești un om din umbră, să-i interzici să interacționeze cu alte persoane, să-l controlezi constant prin telefoane și mesaje, posesivitatea exagerată și gelozia nefondată nu sunt nici pe departe dovezi de iubire. Nu au nicio legătură cu ea. În schimb, descriu perfect o relație abuzivă, iar dacă vă găsiți într-o asemenea situație, luați-vă jucăriile și dați-vă la o parte, oricât de dureros ar fi pe moment.

Totodată, la finalul cărții sunt prezentate câteva site-uri unde puteți găsi sprijin:

• ·             Love is Respect (loveisrespect.org): pe acest site găsiți diverse teste pe care le puteți face ca să vedeți dacă vă aflați cu adevărat într-o relație nesănătoasă, dar și sfaturi despre cum să fiți în siguranță;
• ·                 Day one (dayoneny.org);
• ·     Break the Cycle ( breakthecycle.org) : pe acest site găsiți destul de multe informații despre cum puteți combate violența;
• ·        No More (nomore.org): dacă ai printre cunoștințe o persoană implicată într-o relație abuzivă, pe acest site puteți găsi informații despre cum puteți să îi ajutați, să le fiți alături, acum când au atâta nevoie de voi.

În al doilea rând, se vede cu ochiul liber că Gavin are probleme seriose. Chiar așa au și ajuns să se cunoască mai de aproape, la urma urmelor- după ce el nu a reacționat foarte... moral/etic/ortodox la ultima lui despărțire. Chiar una dintre prietenele lui Grace îl descrie scurt și cuprinzător: ”atașament bolnav, cu tendințe narcisiste și depresie majoră”. Iar povestea bolnavă de iubire pe care o creează și pe care o face să pară ideală în ochii acelei copile susțin ideile anterior formulate. Adică să fim serioși, nicio puștoaică nu rezistă rockstarului liceului care prin gesturi extreme vrea să arate că e capabil de orice pentru o așa-zisă ”iubire”. Sooo romantic! * a se observa sarcasmul*. În secunda doi, dacă i se oferă ocazia, respectiva fată nu va ezita să devină o martiră și să-l salveze, să lupte cu demonii lui până la capăt. Vorba vine, gestul acesta este, în definitiv, egoism pur, dar cine să te învețe asta când ești ”tânăr și neliniștit”?

Mai mult, Gavin dovedește și niște calități mai mult sau mai puțin ascunse de manipulator, în sensul că o duce pe Grace pe un drum al pierderii stimei de sine, către o degradare morală, psihică și chiar fizică de neimaginat. E de înțeles oarecum situație ei, de vreme ce în propria familie își privește mama abuzată zilnic; altfel spus, consideră ca fiind normal ceea ce vede în casa ei, chiar dacă are multe momente de neliniște interioară în care își dă seama că nu e totul chiar atât de roz. Pe scurt, aveți încredere în instinctele voastre, s-ar putea să vă salveze.

Personal, am sentimente amestecate pentru această carte. M-a băgat în reading slump și tot ea m-a scos de acolo. Asta înseamnă să ai ambiție, cred. Până la un punct, povestea  m-a dezamăgit destul de tare, dar revenirea în forță a personajului feminim m-a făcut să îmi reconsider părerea. 

Ce pot să spun sigur însă este faptul că am retrăit prin ea o parte din anii mei de liceu- o parte mică, dar destul de bogată în învățături.

Cartea a apărut la Editura Herg Benet și o puteți comanda online chiar de pe site-ul editurii: https://www.hergbenet.ro.