V-am mai povestit eu prin alte articole cum fug, în general, de toate
cărțile care sunt mult prea comercializate, iar prin aceasta mă refer la faptul
că ori sunt un curent și toată lumea vorbește despre ele, ori le vezi afișul
peste tot, oooori se face un film și prinde la iubitorii de Netflix așa bine,
că nu le mai trebuie ălora vreun tip de reclamă o perioadă bună.
Ce-i drept, BirdBox a apărut la noi imediat după ce am plecat eu din țară,
deci oricum nici nu intra în vreo listă de cumpărături pe următoarele minim 5
luni. Reclama filmului am văzut-o PESTE TOT. Și nu, nu exagerez. Cu toate
acestea, am auzit puțin cam care-i treaba cu ea și cum am o pasiune ascunsă (
not anymore) pentru cele mai ciudate distopii sau thrillere psihologice, normal
că BirdBox a ajuns în mâna mea. Best decision so far.
Sincer vă spun că n-am mai dat de muuuult de o carte care să te prindă atât
de tare și la naiba, că în primele 60 de pagini nu făceau altceva decât să
meargă cu o barcă, dar fiecare trăire a personajelor, fiecare mișcare, fiecare
decizie, totul e descris atât, atât de bine, încât stai ca pe ace în timp ce o
citește. Ah, încă un lucru: e genul de carte ce se cere citită dintr-o singură
deschidere, astfel că dacă nu aveți o zi sau o noapte liberă complet, sfat
prietenesc: nu vă apucați de ea. O să stați în următoarele zile cu mintea
departe de ce aveți de făcut, iar noaptea nu o să puteți dormi. Nu pentru că e
înfricoșătoare, deși e puțin, ca să vă spun sincer, dar mai mult pentru că
suspansul este de la prima până la ultima pagină, în absolut orice mișcare și o să vreți să știți ce urmează, cine și ce pățește etc. Vă
spun din experiență. 😉
Ca să nu o mai lungesc, long story short: cartea e o relatare din
perspectiva lui Malorie a unei apocalipse subite ce s-a abătut asupra omenirii.
Creaturi despre care nimeni nu știe nimic ( cum arată, ce fac, de unde vin, cu
ce se hrănesc, dacă atacă sau nu etc) provoacă niște stări ciudate celor care doar le văd- altfel spus, respectivii înnebunesc și găsesc cele mai
terifiante modalități de a se sinucide.
Prima oară, oamenii au început să pună pături în geam, pentru a se feri de
a da ochii cu acele creaturi. După, au încuiat ușile. În final, nu și-au mai
părăsit locuințele, decât dacă aveau ceva să le acopere ochii. Malorie reușește
să își adune forțele și să lase în urmă casa în care locuia, alegând să meargă
la un adăpost pe care l-a găsit la secțiunea de anunțuri din ziar, iar acolo dă
peste alți supraviețuitori cu care urmează să-și împartă zilele.
Situația nu e așa roz în schimb. Spațiul e mic. Resursele puține. Pericolul
pândește de peste tot. Iar pântecul ei crește în dimensiuni de la zi la zi. În cele
din urmă, ceea ce ar fi trebuit să devină cea mai frumoasă zi din viața ei
ajunge să devină cea mai îngrozitoare.
Finalul în schimb m-a dezamăgit puțin. Pentru o carte care te obosește
fizic, psihic, spiritual, la absolut orice nivel, deznodământul nu a fost chiar
ceea ce mi-aș fi dorit sau, mai bine spus, ceea ce mă așteptam să fie. Finalul
este deschis și lasă loc de interpretări și îmi place asta la cărți, dar damn
it, Josh Maleman, că ai făcut o poveste atât de bună care se termină atât de
nesatisfăcător. Dintre toate posibilitățile, mi se pare că a ales-o pe cea mai
puțin favorabilă. Dacă ați citit Hunger Games și vă amintiți de Katniss și
Districtul 13... eh, cam pe acolo e treaba. Dar, în altă ordine de idei, e doar
părerea mea, poate finalul fericit nu m-a impresionat tocmai datorită faptului
că povestea nu a fost făcută să fie una fericită. Puteți să nu mă luați în
seamă aici.
Titlul BirdBox, aveam să
descopăr, este de fapt, la bază, o metaforă foarte bună pentru tot ceea ce se
întâmplă în acea lume apocaliptică: oameni care se închid în case, fără
posibilitate de ieșire, terifiați de apropiere oricărui corp străin. Inteligent
ales titlul, big like for that.
Încă o chestie interesantă e cum ideologia de parenting s-a schimbat
dramatic din cauza vremurilor. Cui îi mai pasă că nu trebuie să țipi la copil?
Cui îi pasă că el n-are chef să facă ce-i zici tu? Cui îi pasă că nu-i place
mâncarea de pe masă? Pe cine interesează că ei vor afară, nu să mai stea
închiși în casă? Nimănui, ăsta e răspunsul. Vremuri vitrege, acțiuni în
conformitate cu ele. Nu te adaptezi, nu trăiești, simple as that.
Pe final, nu recomand oricui această carte. E obositoare, îți consumă
energiile și dacă oricum în general ești o persoană sceptică și care se sperie
și dintr-o frunză ce-i cade pe umăr, atunci nu e o afacere să citești toată
nebunia asta. Dacă vrei în schimb ceva care să te țină în priză și nu te lași
impresionat de lecturi la un nivel profund, atunci ia-o cu prima ocazie.
Personal, nu cred că aș fi rezistat mult în lumea lui Malorie- poate așa, vreo
5-10 minute cu aproximație. În schimb, după această lectură, pot să zic că am
realizat că nu prea știm, ca oameni, să prețuim niște chestii care nouă ni se
par că ni se cuvin, dar care, de fapt, ne pot fi luate oricând: vederea,
libertatea, siguranța. Gândiți-vă un pic la toate acestea.
Până una alta, la noi cartea a apărut la Editura LedaEdge și o puteți comanda online de pe următoarele site-uri: Editura Corint, Elefant, Libris. Dacă doriți varianta în engleză, o găsiți pe Book Depository, cu transport gratuit.