BirdBox: Orbește

V-am mai povestit eu prin alte articole cum fug, în general, de toate cărțile care sunt mult prea comercializate, iar prin aceasta mă refer la faptul că ori sunt un curent și toată lumea vorbește despre ele, ori le vezi afișul peste tot, oooori se face un film și prinde la iubitorii de Netflix așa bine, că nu le mai trebuie ălora vreun tip de reclamă o perioadă bună.

Ce-i drept, BirdBox a apărut la noi imediat după ce am plecat eu din țară, deci oricum nici nu intra în vreo listă de cumpărături pe următoarele minim 5 luni. Reclama filmului am văzut-o PESTE TOT. Și nu, nu exagerez. Cu toate acestea, am auzit puțin cam care-i treaba cu ea și cum am o pasiune ascunsă ( not anymore) pentru cele mai ciudate distopii sau thrillere psihologice, normal că BirdBox a ajuns în mâna mea. Best decision so far.

Sincer vă spun că n-am mai dat de muuuult de o carte care să te prindă atât de tare și la naiba, că în primele 60 de pagini nu făceau altceva decât să meargă cu o barcă, dar fiecare trăire a personajelor, fiecare mișcare, fiecare decizie, totul e descris atât, atât de bine, încât stai ca pe ace în timp ce o citește. Ah, încă un lucru: e genul de carte ce se cere citită dintr-o singură deschidere, astfel că dacă nu aveți o zi sau o noapte liberă complet, sfat prietenesc: nu vă apucați de ea. O să stați în următoarele zile cu mintea departe de ce aveți de făcut, iar noaptea nu o să puteți dormi. Nu pentru că e înfricoșătoare, deși e puțin, ca să vă spun sincer, dar mai mult pentru că suspansul este de la prima până la ultima pagină, în absolut orice mișcare și o să vreți să știți ce urmează, cine și ce pățește etc. Vă spun din experiență. 😉

Ca să nu o mai lungesc, long story short: cartea e o relatare din perspectiva lui Malorie a unei apocalipse subite ce s-a abătut asupra omenirii. Creaturi despre care nimeni nu știe nimic ( cum arată, ce fac, de unde vin, cu ce se hrănesc, dacă atacă sau nu etc) provoacă niște stări ciudate celor care doar le văd- altfel spus, respectivii înnebunesc și găsesc cele mai terifiante modalități de a se sinucide.

Prima oară, oamenii au început să pună pături în geam, pentru a se feri de a da ochii cu acele creaturi. După, au încuiat ușile. În final, nu și-au mai părăsit locuințele, decât dacă aveau ceva să le acopere ochii. Malorie reușește să își adune forțele și să lase în urmă casa în care locuia, alegând să meargă la un adăpost pe care l-a găsit la secțiunea de anunțuri din ziar, iar acolo dă peste alți supraviețuitori cu care urmează să-și împartă zilele.

Situația nu e așa roz în schimb. Spațiul e mic. Resursele puține. Pericolul pândește de peste tot. Iar pântecul ei crește în dimensiuni de la zi la zi. În cele din urmă, ceea ce ar fi trebuit să devină cea mai frumoasă zi din viața ei ajunge să devină cea mai îngrozitoare.

Finalul în schimb m-a dezamăgit puțin. Pentru o carte care te obosește fizic, psihic, spiritual, la absolut orice nivel, deznodământul nu a fost chiar ceea ce mi-aș fi dorit sau, mai bine spus, ceea ce mă așteptam să fie. Finalul este deschis și lasă loc de interpretări și îmi place asta la cărți, dar damn it, Josh Maleman, că ai făcut o poveste atât de bună care se termină atât de nesatisfăcător. Dintre toate posibilitățile, mi se pare că a ales-o pe cea mai puțin favorabilă. Dacă ați citit Hunger Games și vă amintiți de Katniss și Districtul 13... eh, cam pe acolo e treaba. Dar, în altă ordine de idei, e doar părerea mea, poate finalul fericit nu m-a impresionat tocmai datorită faptului că povestea nu a fost făcută să fie una fericită. Puteți să nu mă luați în seamă aici.

Titlul BirdBox, aveam să descopăr, este de fapt, la bază, o metaforă foarte bună pentru tot ceea ce se întâmplă în acea lume apocaliptică: oameni care se închid în case, fără posibilitate de ieșire, terifiați de apropiere oricărui corp străin. Inteligent ales titlul, big like for that.

Încă o chestie interesantă e cum ideologia de parenting s-a schimbat dramatic din cauza vremurilor. Cui îi mai pasă că nu trebuie să țipi la copil? Cui îi pasă că el n-are chef să facă ce-i zici tu? Cui îi pasă că nu-i place mâncarea de pe masă? Pe cine interesează că ei vor afară, nu să mai stea închiși în casă? Nimănui, ăsta e răspunsul. Vremuri vitrege, acțiuni în conformitate cu ele. Nu te adaptezi, nu trăiești, simple as that.

Pe final, nu recomand oricui această carte. E obositoare, îți consumă energiile și dacă oricum în general ești o persoană sceptică și care se sperie și dintr-o frunză ce-i cade pe umăr, atunci nu e o afacere să citești toată nebunia asta. Dacă vrei în schimb ceva care să te țină în priză și nu te lași impresionat de lecturi la un nivel profund, atunci ia-o cu prima ocazie. Personal, nu cred că aș fi rezistat mult în lumea lui Malorie- poate așa, vreo 5-10 minute cu aproximație. În schimb, după această lectură, pot să zic că am realizat că nu prea știm, ca oameni, să prețuim niște chestii care nouă ni se par că ni se cuvin, dar care, de fapt, ne pot fi luate oricând: vederea, libertatea, siguranța. Gândiți-vă un pic la toate acestea.

Până una alta, la noi cartea a apărut la Editura LedaEdge și o puteți comanda online de pe următoarele site-uri: Editura Corint, Elefant, Libris. Dacă doriți varianta în engleză, o găsiți pe Book Depository, cu transport gratuit.