Cărți vs Adaptări (I)

”Doi șobolani într-un cinematograf mâncau o rolă de film. Unul din ei întreabă:

-Ei, cum e, ți-a plăcut filmul?

-Nu prea, mai mult mi-a plăcut cartea!”

Am găsit ”gluma” de mai sus când mă documentam pentru tema articolului de față și mi s-a părut că nu puteam da peste ceva care să se potrivească la fel de bine drept introducere. După cum v-ați dat seama din titlu, azi dezbatem vechea bătălie dintre cărți și filme- mai mult sau mai puțin. Pe lângă facultate și alte banalități cotidiene care îmi mănâncă, în general, enorm de mult timp, am realizat că ce-mi rămâne pentru mine se împarte între două plăceri:

1.   Cititul;

2. Vizionarea adaptărilor cărților citite.

Acum, nu sunt nici din categoria celor ce urlă în gura mare că o carte bate filmul, dar nici cinefilă declarată. Îmi place să le îmbin pe amândouă, să le compar, să analizez ce a mers bine și ce putea fi îmbunătățit, știți și voi, chestii ce presupun dezvoltarea gândirii critice, teoretic. Astfel că pentru astăzi nu îmi propun să dau în cap nimănui, ci doar să îmi exprim părerea despre unele dintre volumele preferate în paralel cu filmele ce le au la bază. Dacă îmi va ieși sau nu, vedem mai târziu.

Dar, vă avertizez de pe acum, cât să nu avem surprize: cartea nu câștigă întotdeauna. 😊

1. Mândrie și Prejudecată de Jane Austen

Pentru cei ce nu ați citit această poveste, vă compătimesc și totodată vă invidiez, căci aveți ocazia să deschideți această carte fără să aveți nici cea mai mică idee despre ce se află între acele pagini. Ca să intrăm puțin în atmosferă, ne întoarcem până în secolul al 19-lea, marcat de baluri elegante, rochii pompoase, limbaj elevat, mame a căror ocupație principală era să-și vadă fetele măritate cât mai devreme cu personaje masculine cu trăsături excepționale și averi considerabile. Vorbim de o societate în care frumusețea, blândețea, inteligența, umorul, carisma sunt trăsături apreciate, dar care nu îți oferă posibilitatea de a avansa pe scara socială. Să nu vă așteptați la o lectură ușoară, fie că vorbim de varianta originală sau cea tradusă- nu e o topică des întâlnită în zilele noastre, iar formulele de adresare s-ar putea să vi se pară puțin cam trase de coadă, însă povestea merită, dacă aveți răbdarea necesară să treceți prin toate pasajele. Despre film (2005), pot să vă spun că

personajul feminin predominant, Elizabeth, este jucat de Keira Knightley, o actriță ce și-a asumat rolul foarte bine, i s-a potrivit mănușă, după umila-mi părere. Iar în ceea ce privește finalul… îmi pare rău (sau nu) să o spun, dar regizorul filmului a făcut o treabă excelentă! În carte, secvența respectivă are loc foarte repede, poți spune că deznodământul chiar te ia prin surprindere și nu neapărat într-un sens bun. În film însă, chiar dacă este la fel de neașteptat, îți dă timp să digeri situația, iar cadrul nou ales a fost ideal, zic eu. Deci, cu mare căldură vi le recomand pe amândouă, cu mențiunea că am văzut filmul de vreo 10 ori, cartea am citit-o de vreo 3 ori, deci aveți în față o poveste nemuritoare ce cred că vă va fi pe plac, fie că alegeți varianta ei scrisă ori adaptarea!

2. Jane Eyre de Charlotte Bronte

Publicat în 1847 sub pseudonimul Currer Bell, romanul gothic, psihologic și Bildungsroman a devenit de-a lungul timpului și un manifest al feminismului. Povestea în sine lasă loc liber unei mari varietăți de interpretări, fiind complexă și nemaiîntâlnită pentru acele timpuri și aș putea adăuga că are elemente de noutate chiar și pentru vremurile noastre, dominate de povești care mai de care. Romanul prezintă viața lui Jane încă din copilărie, când a rămas orfană de ambii părinți și s-a trezit în casa neprimitoare a mătușii ei, ce nu o suporta de niciun fel. La scurt timp ajunge să trăiască într-un pension, alături de alte copile, însă evenimentele nefericite se țin scai de ea chiar și acolo. Per ansamblu, Jane ajunge să cunoască fericirea abia spre final, însă pe tot parcursul vieții a rămas sinceră față de ea, bună la suflet, iubitoare, independentă, dorind din răsputeri să-și facă un rost pe propriile picioare, fără să caute un personaj în brațele căruia să se arunce și să uite de grijile vieții. Chiar dacă volumul nu prezintă interes pentru probleme precum inegalitatea sexelor, Jane atrage atenția asupra acestor dificultăți prin modul în care acționează și vorbește.

Țelul ei în viață nu este un mariaj cu vreun nobil, chiar dacă era o femeie inteligentă ce atrăgea atenția prin capacitatea ei admirabilă de a duce o conversație mai mult decât agreabilă. Despre film (2011), ce vă pot spune este că actrița din rolul principal (Mia Wasikowska) o joacă extraordinar pe Jane: o fată sumbră, tăcută, retrasă, fără să fie vreo frumusețe răpitoare, exact cum o prezintă și cartea. Multe detalii din povestea inițială sunt omise, dar filmul urmărește destul de aproape firul narativ, iar cadrele mi s-au părut aproape 1:1, dacă nu chiar mai bine decât am reușit eu să îmi imaginez. Astfel că, dacă vă sperie o carte cât o cărămidă, dați o șansă măcar adaptării: găsiți acolo ideile principale, puse în scenă de niște actori frumoși, ce și-au luat rolurile în serios. 😊

3. Cititorul de Bernhard Schlink

Pe blog.goethe.de, cei care au scris un articol despre această carte spun așa: ”e genul de roman pe care-l primești cadou de la cineva care a văzut ecranizarea lui din 2008 (cu Kate Winslet și Ralph Fiennes în rolurile principale), dar n-a citit cartea. Ai zice că nu-i de bine.”

Dar cam așa se întâmplă în cazul de față- filmul bate cartea. Imediat îmi explic punctul de vedere. 

Cartea spune povestea lui Michael, un copil de 15 ani care, venind într-o zi acasă de la școală, începe să se simtă rău din cauza unui început de hepatită. O femeie (Hanna) se oprește lângă el, îi dă niște apă, îl ajută puțin să se pună pe picioare și să ajungă până aproape de casă. După câteva luni bune de stat la pat, tânărul își revine aproape complet și este trimis de către mama lui la respectiva femeie cu un buchet de flori, în semn de mulțumire. Ce urmează mai departe este o controversată poveste de dragoste dintre cei doi, în ciuda diferenței de vârstă. În prima parte a poveștii, iubirea lor se consumă la modul ideal, plin de fantezie- el descoperind bucuria de a fi alături de o femeie, iar ea descoperind plăcerea de a asculta pe cineva citindu-i (căci ea nu se putea bucura de cărți, nu deținea luxul de a fi primit o educație în trecut). 

Să spunem că în film această parte este mult mai dinamică, ceea ce în carte este povestit vag, aici este ilustrat destul de puternic, însă accentul cade doar pe relația lor fizică, nu pe ceea ce îi leagă la nivel spiritual pe cei doi. Partea a doua a poveștii îi prezintă pe cei doi 7 ani mai târziu, într-o sală de judecată: Michael în calitate de student la Drept, Iar Hanna- acuzată alături de alte femei de moartea unor deținute din lagărul în care aceasta ocupase postul de gardian. Aici, vă spun sincer, am oprit lectura cărții, căci acțiunea se desfășura îngrozitor de lent, nu surprindea prea bine tensiunile ce au loc, practic, într-o sală de judecată. Filmul însă captează asta cu brio, iar rolul a picat foarte bine în brațele lui Kate. Vorbim însă de conținut explicit, astfel că recomand filmul măcar de la vărsta de 16 ani în sus. 😊

4. Mănâncă, roagă-te, iubește de Elizabeth Gilbert

Dacă îmi aduc bine aminte, aceasta a fost ultima carte pe care am citit-o înainte să mă apuc serios de învățat pentru examenul de bacalaureat. Era o încântare. Cartea, plină de umor și de o sinceritate cuceritoare, spune povestea unei femei ce pleacă în lume se se redescopere după ce divorțează de soțul ei, alegând să stea câte 4 luni în Italia, India și Indonezia- un mic plan pentru un an. Scriitoarea relatează cu drag despre oamenii calzi întâlniți în Roma, despre hainele ce i-au devenit neîncăpătoare din cauza pastelor și a înghețatei, despre cele 12 kg acumulate, cele mai fericite din viața ei, după cum menționează. Totodată, aduce în scenă înțelepciunea oamenilor simpli din țările asiatice, spirituali și împăcați în sărăcia lor lucie, bucuroși să aibă vizitatori ce le trec poarta ocazional. Filmul (2010), pe care l-am văzut recent, nu reușește să surprindă

toate acestea, din păcate, în ciuda locațiilor exotice și a actorilor care par efectiv rupți din cadrul țărilor respective. Iar Julia Roberts, în rolul principal, și-a făcut treaba, dar cred că e ultima actriță la care m-aș fi putut gândi când mi-am imaginat personajul în primă fază. Filmul e destul de superficial făcut, nu surprinde cât de frumos s-a integrat personajul în comunitățile prin care a cutreierat, așa cum povestește în jurnalul de călătorie; nu evidențiază prea multe dintre tradițiile locale neobișnuite pe care le-am descoperit de-a lungul lecturii, pur și simplu surprinde marele clișeu că vreo două călătorii în locații exotice sunt necesare pentru a-ți așeza gândurile.

5. BirdBox de Josh Malerman 

Despre carte am vorbit acum câteva luni pe blog, aveți link-ul aici. Long story short: cartea e o relatare din perspectiva lui Malorie a unei apocalipse subite ce s-a abătut asupra omenirii. Creaturi despre care nimeni nu știe nimic ( cum arată, ce fac, de unde vin, cu ce se hrănesc, dacă atacă sau nu etc) provoacă niște stări ciudate celor care doar le văd- altfel spus, respectivii înnebunesc și găsesc cele mai terifiante modalități de a se sinucide. Sincer vă spun că n-am mai dat de multă vreme de o carte care să te prindă atât de tare și la naiba, că în primele 60 de pagini nu făceau altceva decât să meargă cu o barcă, dar fiecare trăire a personajelor, fiecare mișcare, fiecare decizie, totul e descris atât, atât de bine, încât stai ca pe ace în timp ce o citește.

Altfel spus, lectura e una intensă, care chiar te face la psihic, dacă o lași. Filmul (2018), în schimb, mi s-a părut puțin mai lent. Aici, nu mai știi ce simte fiecare, iar toate acele trăiri descrise în carte au fost redate în strigăte și țipete, pentru a scoate cumva în evidență teroarea, dar nu e chiar același lucru. Mai mult, încă de la început nu este respectat firul narativ, ceea ce mi se pare un mare minus. Scenariul adaptat a scos din scenă multe dintre secvențele ce te țin cu sufletul la gură, dar hei, cine sunt eu să comentez. :D Per ansamblu, vă recomand cartea cu tot dragul, filmul cam lasă de dorit. 😊

Cam atât pentru astăzi, căci m-am lungit destul de tare. Lista e lunga și urmează o continuare (poate chiar două), dar până una-alta vă las cu atât...

... și cu o întrebare. Dacă ați putea face un film după o carte citită de voi și care nu are încă o adaptare, care ar fi aceasta? :) 

Dificultatea vieții de bibliofil

Reading slump, colțuri îndoite, serii incomplete, spoilers...

...mă credeți sau nu, să fii cititor cu normă întreagă în timpul liber implică multe aspecte nu tocmai plăcute. Trecând de latura fizică ce include cearcăne adânci și o lipsă acută de somn, să vă povestesc de câte ori am ratat să cobor în stația de la cămin din cauză că eram prinsă prin tot felul de povești? De vreo 5 ori numai în acest semestru, dar am timp să mai ridic ștacheta puțin. Ideea este următoare: cu cât prinzi mai mult drag de cărți, cu atât cresc și frustrările pe care le aduni pe acest drum ca cititor activ. Dar ca să nu mai bat pasul pe loc, să trecem direct la subiect! 

E ”minunat” când ai un număr semnificativ de cărți necitite la îndemână și nu știi pe care să o alegi. Este și mai frumos când toate sunt de genuri diferite, am dreptate? Dar dacă totuși faci parte din cei ce termină de citit un volum și deja știu ce urmează la rând, împărtășește cu noi secretul/ algoritmul/ vraja, numește-l cum vrei! Ne-ai scuti de multe probleme și timp pierdut! Revenind la punctul de plecare: e practic imposibil să dai cu banul când ai mai mult de 2 cărți și cel mai probabil sfârșești prin a te uita la ele minute bune, în același timp ajungând să ceri opinia unor persoane apropiate, ca în final să te reîntorci la ceva ce deja ai citit! Pentru că logica noastră bate absolut orice, nu-i așa?

În viața fiecărui cititor, vine un moment când este imposibil din punct de vedere logistic să mai ai loc în casă atât pentru tine, cât și pentru toate cărțile adunate de-a lungul timpului. Ah, nu știu dacă ați trecut prin această situație, dar e de neprețuit momentul când auzi un raft cum pocnește sub greutatea apăsătoare și te trezești cu toate volumele răsfirate pe jos! Dacă nu ați pățit, nici să n-aveți parte de așa ceva! Oricum, cred că vă sună cunoscut bibliotecile cu câte 2-3 rânduri de cărți, eventual suprapuse pe același raft, ticsite bine, cât să nu poți să mai scoți ceva de acolo decât cu o rangă sau ceva asemănător. Țin minte că prin clasa a 12-a am realizat că mă scot cărțile afară din cameră când aveam grămezi înalte cât mine pe lângă biblioteca propriu-zisă, pentru că nu mai găseam loc pentru ele. Dar aceasta să fie ultima problemă!

Un alt lucru de reținut: dacă cineva ar descoperi o poziție pentru citit în care să nu te doară spatele, mâinile, gâtul, corpul per ansamblu după câteva ore de stat nemișcat, cred că am fi în stare să facem o chetă la nivel mondial și să-i organizăm propria ceremonie de decernare a premiului Nobel. Serios, voi cum faceți să nu vă amorțească nimic fără să vă mișcați la fiecare 10-15 minute? E una dintre dilemele pe care mi-ar plăcea să le elucidez. 😊

”Care e cartea ta favorită?”, te întreabă cineva cu speranța că va primi un răspuns. Adevărul e următorul: nu avem așa ceva. Să fim serioși, când ai zeci sau sute de cărți la purtător, e destul de complicat să spui că doar una ți-a rămas acolo sus, deasupra tuturor. Cel puțin în partea de literatură clasică, nici nu îmi pot imagina cum cineva ar putea fi capabil să compare două capodopere între ele... iese această idee din schemă, e de neconceput. Astfel că ce urmează să spun e ca o rugăminte colectivă a tuturor celor ce stau mai mult printre cărți, decât printre oameni: nu ne întrebați cartea preferată, întrebați-ne despre una care ne-a plăcut și atât! Nu o să vă dăm doar un titlu, ci o listă întreagă, deci e win-win!

În general nu suntem sadici, promit! Dar recomand cu căldură să nu deranjați cititotul în habitatul lui natural. Nici nu știți prin ce stări trece atunci și nu sunt sigură că vreți să aflați, de altfel, căci oricând proclamăm noi că cititul ne face fericiți și suntem toți un zâmbet, stați să ne vedeți numai cum reacționăm când ne moare personajul preferat! Nu vreți să fiți prin preajmă, garantez!

Când vine vorba de reading slump ( pentru cei ce nu sunt familiari cu acest concept, îl putem defini drept coșmarul unui cititor: delimitează acel moment când nu ești capabil, efectiv, să pui mâna pe o carte și să o citești, fără să ai un motiv anume; pur și simplu nu poți, oricât ți-ai dori), treaba e puțin mai sensibilă, pentru că nu există o ”rețetă magică” să ieși din acea stare destul de inconfortabilă, aș zice. Paradoxal, cărțile îți induc această condiție și tot ele se scot din ea, dacă reușești să depășești acea barieră. Însă e un mare ”dacă” la mijloc.

Dragi bibliofili, cât de frustrant e să-ți fie cineva drag și să afli că nu-ți împărtășește absolut deloc pasiunea aceasta?  Și tu stai acolo, ca tristul, îți dai sufletul vorbind despre ce iubești cel mai mult pe această lume și ce primești la schimb? Nicio reacție. Înțelegeți voi de unde reiese frustrarea.

Cred că nu este un lucru mai detestat la ora actuală decât spoiler-ele. Serios acum, cât de malefic să fii să găsești satisfacție în a ruina bucuria celui ce abia s-a apucat de o carte? ”Oh, citești <<The fault in our stars>>? Eh, vezi că X moare, mare păcat, cât am plâns!”.  Nu mai spune! Și pe Pinterest, dacă dai o căutare de fan arts pentru o carte, căci ți se pare ceva plăcut și vrei să vezi cum și-au imaginat alții personajele, e imposibil să nu afli cine a murit, de ce, cine cu cine a sfârșit. Sunt peste tot, ne urmăresc!

Există două tipuri de cititori: cei care ar fi în stare să folosească și ființe vii drept semn de carte și ”demoni” scăpați din vreun purgatoriu care îndoaie marginile paginilor pentru a-și aminti unde au rămas. Poate este o caracterizare cam dură, dar când tu, ca om de rând, strângi cureaua lună de lună să-ți cumperi niște volume de care ai grijă ca de ochii din cap și după le împrumuți cuiva și le primește înapoi cu 3 sferturi din pagini distruse... nu vă pot descrie sentimentul.

După un timp ca cititor de cursă lungă, ajungi inevitabil să pui ”etichete” pe capetele oamenilor după ceea ce au lecturat la viața lor. Nu e că ne-am dori noi să fim așa, dar ne vine mai ușor să îi identificăm pe cei cu care am avea ceva de împărțit și pe cei pe care îi putem evita într-o oarecare măsură. Un pic cam drastic, dar chiar se mai întâmplă.

Când vine vorba de serii, e minunat să vezi cum ți-ai dat banii pe primele volume, iar ultimul nu arată deloc ca cele dinainte- practic, ai două chestii diferite în bibliotecă și cel mai probabil arată inestetic puse alături. Sau cât de frumos e momentul când se anunța că au oprit traducerea seriei, când mai era un nenorocit de volum ca să fie completă!

Probleme mai sunt, multe și diversificate, dar pe astea am reușit să le trec în revistă astăzi. Dacă mai aveți și voi unele pe care vreți să le împărtășiți, ne vedem în secțiunea de comentarii! ^.^