"Printre tonuri cenușii”, lituanieni și un dictator sovietic

Îmi plac cărțile ce conțin puțină istorie și chiar mă pot lăuda cu faptul că, până la această oră, am citit cam tot ce este ficțiune și are contextul spațio-temporal între anii 1940-1945, mai ales în timpul genocidului evreilor (desigur, vorbim de cărțile traduse la noi până acum).

Când spui ”Al Doilea Război Mondial”, în minte îți vin instant câteva cuvinte cheie: evrei, lagăre, Holocaust, moarte, Hitler și 6 milioane- numărul victimelor care și-au dat ultima suflare într-un ghetou sau lagăr de muncă silnică.

În schimb, omitem un lucru sau, mai bine spus, o persoană: Iosif Stalin, dictatorul sovieticilor. Astfel, prin această carte, Ruta Sepetys reușește să rupă tăcerea istoriei, să surprindă într-un mod veridic viața lituanienilor după ocuparea sovietică și ne pune față în față cu un proces de pierdere a identității unor oameni de cultură, profesori universitari, artiști și alte personalități de valoare.

Iunie, 1941:”M-au săltat în cămașă de noapte”. Așa debutează acest roman tragic, cutremurător, care nici nu ne oferă timp să ne acomodăm cu situația inițială, ci începe direct cu intriga. În timp ce Lina îi scria verișoarei ei o scrisoare, sovieticii au tăbărât la ea în casă, atunci când ceasul indica miezul nopții și le-au oferit 20 de minute să își adune lucrurile și să îi urmeze. Erau pe lista oamenilor ce urmau să fie deportați în Siberia, dar ei încă nu știau asta. Știau doar că trebuie să urmeze ordinele, sau se alegeau cu un glonț în cap- cale de mijloc nu exista. Lina, fratele ei, Jonas, și mama lor, Elena, se conformează, distrugând totodată tot ce era de valoare în casă- dacă ei au muncit pentru acele lucruri și nu se puteau bucura de ele, atunci nici rușii să nu o facă.

Alături de alți ”norocoși”, sunt înghesuiți într-un vagon de vite, fără latrină, fără paturi, scaune, masă, absolut nimic. Doar ei și bagajele lor, adunate pe fugă. Aici, o cunoaștem pe Ona, o tânără care născuse cu doar câteva ore în urmă, ținându-și copilul strâns în brațe, pe ”domnul cu chelie”, care are un picior beteag după încercarea eșuată de a se sinucide, pe Andrius, alături de mama sa, pe ”fata  cu păpușa”, câteva persoanje care vor face parte din firul narativ al cărții și alte câteva ce ne vor părăsi destul de tragic pe traseu. În definitiv, viața își urmează cursul, diferit de la o persoană la alta.

Drumul până la primul lagăr de muncă a fost anevoios, îngrozitor de lung și a reușit să-i deznădăjduiască până și pe cei mai puternici. Singură, Elena, mama celor doi copii, rămâne de neclintit în credința și iubirea ei. Împarte orice bucată de mâncare cu cei din restul vagonului, negociază cu rușii cât poate de bine (ea fiind printre singurii lituanieni care știau rusa) și oferă la schimb pentru fiul ei un  ceas de buzunar- printre puținele valori pe care le mai deținea (”V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.”), îi îngrijește fără frică pe cei bolnavi și merge pe principiul: ”Rămânem cât mai mult împreună.” Din toată cartea, ea este personajul meu preferat. În puține dăți am dat peste o femeie atât de bine clădită moral, o adevărată luptătoare, pe care nicio vitregie nu o poate amăgi. Era mult prea sufletistă ca să lase pe cineva în urmă, mereu altruistă, cu gândul la alții înaintea ei. Sfârșitul cărții o surprinde însă într-o cu totul altă ipostază, dar în care anume, vă las pe voi să descoperiți.

Tânăra artistă Lina urma să înceapă în toamnă studiile la prestigioasa Universitate din Vilnius. Acest război o ia pe nepregătite, îi dă peste cap aspirațiile, o oprește din visat, o aduce cu picioarele pe pământ. Cu toate acestea, chemarea organică pentru desen o macină în acel peisaj dezolant al groazei, încât nu și-o poate reprima și cedează din când în când, desenând ceea ce vede în jur: chipuri schimonosite, oameni subnutriți, deznădejde, moarte și boală pretutindeni și toate acestea în tonuri cenușii. Culoarea lipsea de pe hainele murdărite la munca pe câmp, din ochii triști, cu priviri abătute, din colibele dărăpănate în care se adăposteau, din stepa siberiană, lipsită de aproape orice fel de vegetație.

Ce m-a impresionat profund de-a lungul acestei cărți a fost cu câtă demnitate și speranță au luat toți acei oameni nevinovați situația ca atare. Se plângeau de foame, de frig, de sete, de boli, desigur, dar nu s-ar fi înjosit o secundă să le dea sovieticilor satisfacția de a-i vedea suferind. Nu, nu trebuiau să le arate că ei efectiv nu mai au puteri cu care să lupte. Și încă un lucru: necazul îi unește pe oameni. Care cum apuca să fure câte ceva, un cartof, o sfeclă, orice, nu păstra doar pentru el, ci dădea și mai departe măcar puțin, pentru că fiecare dintre ei înțelegea cât de îngrozitor e să te culci cu un stomac gol, mai ales după o zi istovitoare de muncă sub supravegherea strictă a soldaților ruși. Iarăși foarte frumos și emoționant a fost faptul că în mijlocul acelor zile negre, acei oameni simpli își aduceau aminte să se bucure de lucrurile simple- o zi de naștere, o sărbătoare de Crăciun. Poate nu aveau ce oferi drept cadou sau ce să mănânce pentru a sărbători cum se cuvine, dar erau împreună și în viață, iar acestea erau cele mai mari daruri pe care le puteau primi în acel moment.

Quick Fact

Ca să știți: s-a estimat că Iosif Stalin a omorât peste douăzeci de milioane de oameni în timpul regimului său de teroare. Mai mult, statele baltice Lituania, Letonia și Estonia au pierdut mai mult de o treime din populație în timpul genocidului sovietic. Până în ziua de azi, Rusia neagă faptul că ar fi deportat vreodată o persoană. Partea frumoasă vine abia acum: majoritatea celor din zona baltică nu le poartă ranchiură, nu au resentimente și nici nu așteaptă un moment potrivit să se răzbune. Ei prețuiesc prea mult libertatea pe care o au, sunt mult prea demni și plini de iubire ca să se coboare la nivelul unor tirani. Când vom fi și noi ca ei? 

Să nu uităm: ”dragostea ne dezvăluie cu adevărat natura miraculoasă a spiritului uman”.

           









Cartea a părut la editura Epica și o puteți comanda online de pe următoarele site-uri: Elefant , eMAG, Cărturești (click pe link-uri). 

O carte aruncată la gunoi- o cultură care moare. Încet,dar sigur.

Până în 2021, se dorește ca Iași să devină capitală culturală.

Și totuși, în centrul acestui oraș, printre blocurile de lângă bine cunoscuta alee Lăpușneanu, cea brăzdată cu mici anticariate, la o ghenă de gunoi, ce să vezi?! Un morman de cărți vechi, predominant literatură română, nițel răscolite, semn că cineva a căutat printre ele, cineva a vrut să le mai ofere o șansă.
Un pic mai sus, pe bulevardul Ștefan, care duce spre Palatul Culturii, un biet om al străzii, înghețat de frig, roagă oamenii care traversează aleea pietonală să cumpere măcar o carte de la el, să poată mânca măcar o bucată de pâine în acea zi. De unde le-a luat? Ușor de ghicit.

Mi-e silă, sincer. Suntem o țară cu școli fără cărți și biblioteci fără cititori. Să nu ne mire tot ce ne apasă din jur, ne merităm soarta.

În orașul Junimii, unde cândva băteau bulevardele Eminescu, Creangă, Pogor, Slavici și mulți alții, omul nu mai are respect pentru ceea ce are cu adevărat valoare. La ora actuală, unii trag din răsputeri de o cultură care e sortită pieirii, orice am face.

Și e trist.

Degeaba se chinuie tot felul de ONG-uri cu proiecte de tipul ”O bibliotecă pentru fiecare școală”, ”Cărți pentru bibliotecile din zonele rurale”, ”Tramvaiul cu cărți” și așa mai departe, noi, românii, încă nu avem mentalitatea că ceea ce e un gunoi pentru noi, poate fi comoară pentru un alt individ. Nu, la noi ”soluția finală”, exact ca în timpul naziștilor, este să ne descotorosim de tot ceea ce vedem fără folos. Și nu știu cât de bine este acest lucru.

"Țara cu un singur gras", un fel de ”1984” a lui Orwell

Cartea prezintă vizita din 2012 a reporterului Adelin Petrișor în poate cea mai izolată țară din lume, Republica Populară Democratică Coreeană, sau Coreea de Nord.

Ai putea spune că trăind în secolul 21, noi, ca oameni, avem libertate de exprimare, de mișcare, de gândire. Că o țară care se autointitulează ”democratică” are de oferit pe puțin la fel de multe ca niște țări aflate sub capitalism.

Da, ai putea spune. Până ajungi în Coreea de Nord și vezi o sărăcie lucie alături de o atmoferă dezolantă, gri (la propriu), cu oameni care funcționează pe bază de automatisme și care se tem să vorbească. De ce? Pentru că o vorbă greșită, una singură, îi poate trimite imediat într-un lagăr de muncă. Asta nu se întâmpla și pe vremea lui Hitler? Ba da. În schimb, de data aceasta, intră în scenă un alt dictator: Kim Jong Un, care a preluat conducea țării la o vârstă destul de fragedă (serviciile secrete nu au reușit să îi decopere vârsta cu exactitate, dar aproximează că avea în jur de 28-29 de ani).

Încă de la începutul cărții, totul legat de această țară este sub semnul întrebării. Au durat ani buni până când reporterul a reușit să obțină o viză, a fost nevoit să meargă în Beijing și de acolo să ia un avion (care cam stătea să se destrame) către capitala Phenian, de la aeroport i-a preluat un ghid care știa română și care nu i-a scăpat din ochi aproape nicio secundă și, precum evreii de acum aproape 80 de ani, toți reporterii străini trebuiau să poarte un însemn albastru pe mână, ca lumea să știe ce sunt ei cu adevărat.

După ce că în aeroport le-au fost confiscate telefoanele (până la plecare,desigur), ajungând să fie cazați la un hotel de ”lux”, cu o priveliște încântătoare către un șantier unde în fiecare dimineață muncitorii făceau exerciții de gimnastică pentru înviorare, pe fundal răsunând muzică patriotică dedicată liderului suprem, Adelin și Cătălin(cameramanul) încep să descopere treptat un regim totalitar care îți îngrădește orice fel de libertate..La recepție li se opresc pașapoartele, sunt anunțați că nu au voie să părăsească Phenianul, dar nici să iasă la plimbare pe străzi singuri, neînsoțiți de ghidul lor, Ri. Totodată, li se interzice să facă poze la zonele sărace, la oamenii sărmani, la magazinul cel mai dotat din oraș, destinat străinilor și care arăta mai rău decât cel mai prost magazin din timpul comunismului din România.Mai mult, cineva le intră în cameră cât sunt plecați, le verifică filmările și fotografiile și le șterge pe cele care sunt considerate ”promițătoare”, care nu arată ”adevărul” pe care vor ei să îl arate. Străzile Phenianului sunt pline de soldați și securiști, dar asta era deja de la sine înțeles. Trotuarele sunt pline, cu mașina circulă doar liderul (care, de altfel, e cam cel mai gras corean în viață la ora aceasta), câțiva angajați din minister și poate diplomații străini care locuiesc acolo.

În continuare, asistăm la desfășurarea unei diversități de  evenimente care, după părerea mea, în afară de consumatoare de bani și de energie, nu au fost nimic mai mult. În afară de lansarea eșuată a unei rachete, restul a mers conform programului, pe care oricum nimeni nu îl știa dinainte. Ceea ce remarcă reporterul și, într-adevăr, este un lucru fascinant, faptul că o arenă cu 700.000 de locuri avea nevoie de maxim un sfert de oră ca să se golească. Așa hărțuiți și obligați să îndeplinească anumite sarcini erau locuitorii capitalei, încât la final se călcau în picioare, numai să se întoarcă la viața lor obișnuită. Nu de puține ori, Cătălin a prins în cadru oameni care dormeau în picioare și care se trezeau ocazional în zgomotul aplauzelor. Sperăm însă că securiștii coreeni nu au văzut acele filmări și nu i-au executat pe respectivii pentru că da, acest lucru încă se practică la ei. Să nu mai vorbim de faptul că liderul însuși aproape adormea la evenimentele dedicate lui... într-adevăr, e destul de obositor să stai să manipulezi atâția oameni zi de zi.

Mă voi opri aici cu povestirea acestei cărți pe care v-o recomand cu drag să o citiți. Spun ”cu drag” pentru că deși trăim într-o eră în care informația este la un click distanță, suntem mai dezinformați și dezorientați ca niciodată, iar faptul că într-un timp în care oamenii luptă pentru drepturi există încă o țară închisă, cu lagăre de muncă, reguli stricte și locuitori care nu au acces la niciun fel de informație din afară, ci doar la cea pe care le-o aferă comuniștii de acolo, este un lucru îngrozitor. Să nu mai vorbim de faptul că această țară creează arme nucleare pe bandă, iar dacă acest lucru nu e îngrijorător, nu știu ce altceva ar putea fi.





Cartea o găsiți la editura Polirom și online: POLIROM , Cărturești , iar pe youtube găsiți și documentarul făcut de Adelin și colegul său, Cătălin, în Coreea de Nord. E un fel de rezumat al acestei cărți, durează în jur de 20 de minute și sintetizează în acest timp scurt tot ce trebuie reținut despre acea țară.



P.S. Dacă ați citit ”1984”, cred că ați înțeles până acum de ce am pomenit despre acea carte în titlu. Asemănările sunt multe, îngrijorător de multe chiar (”1984” este o distopie), iar dacă nu ați citit-o până acum, vă sugerez să îi acordați o șansă, măcar să le citiți dinainte să ajungem toți să trăim în ele, la propriu.

Despre FILIT, văzut prin ochii unui voluntar

   FILIT (Festivalul Internațional de literatură și traducere), desfășurat în perioada 3-7 octombrie 2018, a adus împreună și anul acesta scriitori, traducători și reporteri de peste tot din lume. Ce pot să vă zic... mie încă îmi pare rău de faptul că s-a încheiat atât de rapid, fără vreo avertizare, doar deodată s-au închis ușile Teatrului Național și... aia a fost!

   În calitate de voluntar în departamentul Evenimente, echipa Serile FILIT, tot se pot spune este că a fost o experiență unică pentru mine și nu, nu exagerez zicând un asemenea lucru. Unică, pentru că am întâlnit oameni minunați cu care am lucrat cot la cot ca totul să se desfășoare frumos, pentru că am avut ocazia să fiu pentru prima oară față în față cu oameni pe care îi știam de pe internet de atâta vreme, iar acum timpurile ne-au adus împreună, chiar și pentru câteva minute, pentru că... a fost minunat. Și mi-a plăcut enorm. Iar la anul, sper că ne vom vedea tot acolo: eu tot cu badge-ul verde la gât, în întâmpinarea voastră. :)

   Știți ce mi se pare cel mai mișto la festivalul acesta? Că toată lumea zâmbește. Fiecare se bucură să fie acolo, în acea clipă, respirând același aer cu alții cu care împărtășește aceeași pasiune pentru lucrul frumos și scris. Iar asta, sincer să spun, mi se pare cel mai frumos lucru- faptul că un asemnea eveniment reușește să unească oameni.

   Și, dacă tot am petrecut mare parte din ultimele zile când la Casa FILIT, când la Teatrul Național, trebuie să mă ”laud” cu vreo câteva ”reușite” :D

Vineri, 5 octombrie, la Casa FILIT s-a citit ”Micul Prinț” și chiar dacă aproape am fugit din sala de seminar, am ajuns la timp acolo :D Mi-a plăcut enorm să văd copiii cum se înghesuiau să vină să citească și ei câte o bucățică din acea cărticică... absolut heart melting! Îți mai dă o speranță :D

Victor Miron & me

Pe Victor îl știți? Dar de ”Cărțile pe față” ați auzit? Sau ”Lasă-mă să te las”? Ori de ”Cartea de citit în doi”? Sigur știți de acestea, iar el nu e nimeni altul decât cel care le-a scris. :D Un om cu un vibe foarte fain, pe care îl știu de câțiva ani buni de pe internet și iată că 2018 a fost anul în care am reușit să ne și vedem. :) 

În aceeași zi, mai pe seară, la muzeul ”Mihai Eminescu” din Copou, Florina Ilis și-a lansat oficial cartea ”Povestea lui Mihai Eminescu”, apărută în cadrul colecției ”Scriitori de poveste”. Nu cred că exista un loc mai bine ales pentru acest eveniment! Tablourile parcă prindeau viață și ascultau și ele discuția intimă dintre scriitoare și publicul relativ numeros, care-și făcea loc printre cărți și ilustrații vechi ce surprindeau viața de mult trecută, dar nu uitată a marelui poet. 

Me & Veronica Roth

Sâmbătă a fost seara de teroare. În sensul bun, desigur. FILIT a adus-o pe scena Teatrului Național pe scriitoarea Veronica Roth, cunoscută pentru seria ”Divergent”, o distopie pentru adolescenți. Aceasta nu a fost la prima ei vizită în România, ba chiar a locuit în Cluj pentru 5 luni, nu foarte de mult. Și îi place aici, iar acest lucru s-a văzut. A stat nemișcată pe un scaun aproape două ore pentru a da autografe câtorva zeci de fani care au venit să o vadă. Mi-a plăcut faptul că-și respectă cititorii enorm, știe că datorită lor, ea a ajuns să fie ce este acum. A răspuns la toate întrebările publicului, a vorbit despre cum scrisul este un mod de viață pentru ea, a semnat zeci de cărți cu drag și a întrebat pe fiecare om care a venit la ea cum se simte, cum i s-a părut seara, chiar dacă se vedea efectiv pe fața ei că diferența de fus orar și toată agitația au obosit-o. Big like for this amazing girl! Și, desigur că am vrut și eu un exemplar semnat de ea! ^.^ 

me & Adelin Petrișor

 Duminică seara, invitații au fost Viorel Ilișoi, Adelin Petrișor și Eugen Istodor, trei reporteri români cu simțul umorului, trecuți prin viață și prin experiențe care mai de care. Vă spun sincer, nu cred că am râs de mult așa bine ca în acea seară! Au vorbit despre reportaje ratate, momente limită, subiectivitatea sau obiectivitatea reportajelor într-o manieră lejeră, relaxată, exact ca între prieteni. Altfel spus, FILIT s-a încheiat într-un mod superb!

Pentru mine, FILIT a însemnat 5 cărți noi adăugate în bibliotecă, zeci de poze, bucuria (re)vederii cu oameni ai sufletului meu și câteva seri de toamnă petrecute în cel mai frumos mod posibil!

Să ne revedem cu bine în octombrie 2019!

"Povestea slujitoarei", distopia secolului XXI

     Într-o lume care abrogă aproape toate drepturile femeilor, tratându-le pe cele capabile de procreare ca proprietate a clasei conducătoare, Offred se luptă din răsputeri să facă față realității înspăimântătoare, fiind încă bântuită de amintirea vieții de dinaintea instaurării acestui regim.

În această distopie în care femeile nu pot decât să se supună unor reguli, fără să aibă dreptul la opinii proprii, Offred ajunge slujitoare în casa Comandantului și a Nevestei sale, Serena- altfel spus, trebuie să le aducă moștenitori. Cum  a ajuns în această situație? Și-a pierdut copilul și soțul la puțin timp după instaurarea regimului, pentru că era la a doua căsătorie, iar acest lucru nu mai era permis. Tot ce i-a rămas de făcut este să se supună ”Ritualului” de procreare și să spere că Dumnezeu o va înzestra cu un copil, de care ea nu se va putea bucura niciodată.

Și totuși, ținând cont de limitele acestei lumi ce se desfășoară după regulile Vechiului Testament, chiar și cei de la conducere ajung să încalce legile, să își înșele Nevestele cu femei ușoare, de prin cluburi de noapte bine ascunse ori cu propriile Slujitoare (de care se presupune că nu au voie să se atingă decât în timpul ”Ritualului”).

   O realitate nu departe de cea a secolului 21, o povestea răvășitoare și care îți lasă multe semne de întrebare din cauza finalului deschis, un mix între religie, politică și etică!

Ce mi-a plăcut:

1.          Apropierea de realitate: încă ne aflăm într-o lume în care, în unele țări, femeile nu sunt decât niște obiecte prin care bărbații își satisfac nevoile carnale și care le duc mai  departe numele prin moștenitori;
2.      Modul în care sunt văzute femeile: chiar dacă această perspectivă este  una revoltătoare, nu are cum să nu îți placă modul în care scriitoarea își transmite ideile despre această lume distopică a bărbaților, unei femeile sunt doar personaje secundare :   
3. 
   
   
    

•   Dacă în trecut exista o rată foarte mare a violului, vina nu aparținea niciodată a bărbaților, ci a femeilor, pentru că ele se parfumau, se dădeau cu uleiuri, se îmbrăcau sumar și astfel ispiteau către păcat;
•   Nu există bărbați sterili, doar femei fertile și femei sterpe;
•  Cu cât o femeie are mai multe cunoștințe, cu atât este mai periculoasă, din acest motiv, noul regim consideră o femeie învățată ca fiind la mila Domnului- cititul este un păcat pentru acestea;
• Toate aceste idei sunt absurde, dar nu necunoscute nouă în această lume în care femeile încă luptă pentru egalitate și libertate;

  


 3.   Ideea de reorganizare a lumii: de la ce a pornit această nevoie de refacere, de întoarcere la origini? Sexul era prea la îndemâna oricui, oricine îl putea cumpăra, iar ca bărbat, nu mai aveai pentru ce lupta, nu mai exista dorința de a te căsători și a construi ceva alături de o femeie, de vreme ce aproape toate își vindeau trupurile. Astfel, primul pas a fost cenzurarea: de la filme, reviste, cărți, haine, tot ce exista cu tentă sexuală a dispărut. Apoi, au început să dispară copiii, ca în final să se elibereze posturile ocupate de femei, încât acestea să nu mai poată să se descurce singure și să ajungă să depindă de bărbați.

·             

    4. Adevărul despre natura umană :

•       Într-un sistem al groazei, violența este singura soluție pentru toată lumea. Astfel, fiecare trece zilnic cu nonșalanță pe lângă zidul unde sunt atârnați cei ce au încălcat legile și nu s-au supus voii Domnului, răzvrătindu-se împotriva lumii nou create;

•         Având tot, poți să nu ai nimic. În acest univers, unde bărbaților le aparține totul, aceștia nu par prea fericiți cu noul sistem, iar din acest motiv se aruncă (în secret, desigur), în brațele femeilor ușoare și fac troc pe piața neagră, riscându-și viața și siguranța.

Ce nu mi-a plăcut:

•      Personajul principal, Offred, dezvoltă pasiuni de scurtă durată pentru aproape orice bărbat îi iese în cale. Rutina ”Ritualului” o face să își dorească mai mult decât atât, dar modul în care este descrisă această nevoie de trăiri intense alături de un om drag lasă mult de dorit;

• Se merge mult pe ideea principală că o femeie nu este împlinită decât în momentul în care se vede cu un copil în brațe. 

    Dacă nu ați citit acestă carte până acum, cred că acest week-end ar putea fi momentul ideal pentru a-i acorda o șansă.
    Citiți-o și uitați-vă în jur! Vă veți minuna de câte asemănări o să găsiți!

5 cărți numai bune de citit toamna

    Dacă tot am trecut acum 5 zile peste echinocțiu și este oficial toamnă, nu înseamnă decât un singur lucru: vine vremea cititului sub pătură, după ce frigul te-a fugărit de afară către culcușul tău cald. O ploaie și un ceai fierbinte de scorțișoară ar merge perfect în tot acest decor. Dar totuși, întrebarea e... ce să citim? De aceea m-am gândit și am pregătit un mic top cu câteva cărți ce merg foarte bine cu zilele răcoroase, când nu te poate convinge nimeni și nimic să-ți părăsești culcușul. Așadar, iată ce vă propun:

       1.  La răscruce de vânturi de Emily Bronte

          Nu e un secret faptul că este una dintre cărțile mele preferate. De altfel, e singura pe care am recitit-o până acum și nu doar o dată, ci de vreo trei ori. Înconjurat de mlaștini, conacul Wuthering Heights este un loc la răscruce de vânturi, unde vizitatorii sunt rari, iar gazdele neprimitoare, unde fantomele bântuie pământul pe care nu au reușit să-și găsească liniștea, unde ”aerul este tare și pătrunzător”, iar ”sculpturile grotești ce împodobesc din plin fațada (...) într-un amalgam sălbatic de grifoni și amorași nerușinați” par să spună dinainte de a intra că locul este unul blestemat, întunecat, unde nu ar trebui să zăbovești prea mult.

  Totuși, povestea dintre Catherine și Heathcliff se află în centrul romanului și ia mereu întorsături neașteptate. Dacă la început nu îl suporta, Cathy ajunge să îl trateze pe băiat ca pe propriul frate, apoi îl iubește cu o dragoste mai mult decât una frățească. Ce o face să dea cu piciorul în șansa ei la fericire este mândria și încăpățânarea cu care s-a născut, dar și faptul că între timp îl cunoaște pe tânărul Edgar, un domn respectabil, firav, dar cu un nume cunoscut și cu o moștenire impresionan-tă, care ajunge în final să concureze cu lipsa unei averi sau a apartenenței la o familie a lui Heathcliff. Cum se sfârșește povestea? Tragic și fericit. Ca să înțelegeți la ce mă refer, luați cartea de la o bibliotecă sau un anticariat (ediția veche de la ”Biblioteca pentru toți” ar trebui să coste între 5 și 10 lei) și bucurați-vă de ea!

        P.S. Pentru cei care au citit această carte și nu știu, există și o continuare, scrisă de alt autor, desigur, în care se povestește ce a făcut Heathcliff în cei trei ani cât a fost plecat de la conac.  

    Cartea (în ediția din fotografie, cartonată și apărută la editura LEDA) o găsiți online: eMAG , Elefant ,Târgul cărții (click pe link-uri).

              2.    Seria Ultima vrăjitoare din Transilvania  de Cristina Nemerovschi

         Cartea ”Contesa Aneke” (vol.1 din serie) am găsit-o întâmplător prin librăria ”Junimea” din Iași când mă adăposteam de ploaie cât așteptam un tramvai care să mă ducă spre gară. Titlul promitea multe, iar când am văzut că e și scriitoare din România, nu am stat pe gânduri și mi-am cumpărat această carte pe care am citit-o pe nerăsuflate: jumătate-în tren, jumătate- noaptea târziu, acasă. 

      În primul volum o cunoaștem pe  Alexandra, o tânără tipică pentru generația din care face parte: nu își poate închipui viața fără mobil, Facebook, batoane Twix și blugi skinny, însă ceea ce o face mai ”specială” este dragostea pe care o nutrește pentru fratele său vitreg, Răzvan. Din cauza acestei iubiri interzise, mama ei o trimite să-și petreacă vara într-un capăt de lume, în satul V. din Transilvania, la tanti Mathilde, o rudă îndepărtată. Aici, află povestea Contesei Aneke și pleacă pe urmele ei, între ruinele vechiului castel față de care simte o atracție inexplicabilă, prin pădurea unde cândva era căsuța unde tânăra s-a ascuns cât sătenii o căutau ca să o omoare.

      La scurt timp, în scenă intră Lorena- ghicitoarea satului- și fiica ei de 9 ani- Nori, iar în castel îl cunoaște pe Mathias, care o cucerește imediat cu frumusețea și șarmul lui. Din acest punct, Alexandra intră într-o lume misterioasă, cu idile de curte și cu mult suspans, unde avem întânire cu vrăjitoare, iele, vampiri și o bătrână ”puțin” nebună.

    Vă recomand cu drag aceste roman gotic în trei volume, plin de mituri și legende specifice poporului nostru superstițios!

  Cărțile sunt apărute la Herg Benet și pot fi comandate online de pe site-ul editurii: Pachet ”Ultima vrăjitoare din Transilvania” .

              3.     O viață și trei zile  de Pierre Lemaitre

     În micul orășel Beauval are loc o crimă: sub un impuls de moment, tânărul Antoine, în vârstă de 12 ani, își omoară prietenul, pe Remi Desmedt. Nu dezvăluie nimănui acest lucru, ascunde cadavrul într-o groapă din mijlocul pădurii, ferită de un copac căzut și trăiește 3 zile terorizat de gândul că va fi descoperit și de ce consecințe vor avea faptele lui. Salvarea sa vine din faptul că în regiune se pornesc furtuni puternice, orașul este inundat, iar casele sunt distruse, astfel că nimeni nu mai acordă atenție copilului dispărut, considerându-l deja mort în urma potopului care s-a abătut asupra lor.

    După 12 ani, pădurea devine un șantier în lucru pentru un viitor parc de distracții și astfel  în viața lui Antoine revine vechea povestea: este descoperit un schelet uman fix în locul în care acesta și-a ascuns prietenul pe care îl omorâse.

  O poveste cu o intrigă fascinantă, care te ține cu sufletul la gură, chiar dacă deznodământul poate fi anticipat destul de ușor! Cu toate aceste, spre finalul cărții au loc multe întorsături de situație destul de neașteptate, deci nu are cum să vă dezamăgească!Cartea a apărut la editura TREI și o găsiți pe următoarele site-uri: Elefant ,Okian ,Cărturești , Cartepedia .

             4.     Cea mai frumoasă carte din lume de Eric Emmanuel Schmitt

  Dacă nu aveți această carte în bibliotecă, vă rog să faceți tot posibilul să o achiziționați!

     Este un volum de povestiri care efectiv îți ajung la inimă, pagină cu pagină, care te țin mereu în suspans și îți hrănesc curiozitatea cu fiecare cuvând în plus, iar finalurile... vă garantez că sunt toate neașteptate și vă vor ține mintea ocupată încă pentru câteva zile. Ne întâlnim cu o tânără copilă ce vrea să învețe arta seducției de la un bărbat matur, cu un soț pentru care o zi mohorâtă este doar ”o frumoasă zi cu ploaie” și aflăm cum a fost scrisă ”cea mai frumoasă carte din lume”. Sunteți curioși? Vă dau un indiciu: e scrisă în captivitate. Mai multe vă las pe voi să descoperiți despre cum a fost creată, de cine și ce scrie în ea.

  Cartea a fost tradusă de editura HUMANITAS și o puteți achiziționa și online: Cartepedia , Librex .

            5.     Lapte și miere și the sun and her flowers de Rupi Kaur

     Nu pot să nu includ în acest top și o carte de versuri. Pe cele două le-am pus împreună pentru că simt că lucrează ca un întreg, că nu trebuie despărțite, ci doar trăite amândouă împreună.

  Rupi Kaur tratează teme precum dragostea, pierderea, trauma, vindecarea și feminitatea într-un mod cum nimeni altcineva nu a făcut-o vreodată: cu o sensibilitate aparte, fără granițe. Mai multe ar fi de prisos să zic, în schimb vă las aici câteva dintre versurile sale, pentru a vă bucura de ele și a vă convinge că merită citită.

    Cele două volume le puteți achiziționa de pe Okian sau Books Express.

  

Lapte și miere

1. era un trandafir

în mâinile celor

care nu aveau nici o intenție

de a o păstra

2.și-a pus mâinile

pe mintea mea

înainte să mi le pună pe

talie

șolduri

sau buze

nu m-a făcut

frumoasă prima oară

m-a făcut

superbă

-cum mă atinge

3.trebuie că doare să știi

că sunt cel mai

frumos regret

al tău

4.sunt un muzeu plin cu artă

dar tu ai avut ochii închiși

5.oamenii pleacă

dar cum au plecat

rămâne

6.am

ce am

și sunt fericită

am pierdut

ce am pierdut

și sunt

tot

fericită

-perspectivă

the sun and her flowers

1. it isn’t what we left behind

that breaks me

it’s what we could’ve built

Had we stayed

2. i could be anything

in the world

but i wanted to be his

3. you took the sun with you

when you left

4. i long

for you

but you long

for someone else

i deny the one

who wants me

cause i want someone else

5. tell them i was the

warmest place you knew

and you turned me cold

6. parts of my body still ache

from the first time they were touched

7. your voice does to me

what autumn does to trees

you call to say hello

and my clothes fall naturally