În
mod normal, evit să cumpăr acele cărți ce fac furori, ajung instant
bestsellere și urmează tradiția americană de a se face cât mai repede posibil
ecranizări după ele, respectând mai mult sau mai puțin ideea de bază. De cele
mai multe ori, dai peste povești clișeice, banale, ireale, care s-ar putea
să-ți odihnească puțin mintea, în loc să ți-o îmbogățească în vreun fel.
Din acest motiv am amânat enorm de multă
vreme să citesc această poveste care, sincer vă spun, m-a surprins enorm! Acum
înțeleg de ce orice om care a trecut cu ochii prin ea mi-a recomandat-o cu
drag, m-a sfătuit să o am, să o parcurg cu atenție, pagină cu pagină, să mă
bucur de ea, pentru că nu ai cum să nu o îndrăgești, la final!
Înainte de a trece mai departe, vreau să vă anunț că există câteva mici spoilere și în cazul în care aveți în plan să citiți cartea, e posibil să vă dau peste cap elanul, deci cel mai bine ar fi să vă opriți aici. Dacă, în schimb, vreți să vă asumați acest risc, go for it! ^.^
Madeline are 18 ani și nu-și amintește când a
fost ultima oară afară. Suferă de o boală pe cât de rară, pe atât de parșivă:
imunodeficiență severă combinată sau, mai pe scurt- SCID, ”boala copilului din
bula de plastic”.Practic, este alergică la lume.Orice contact, cât de mic, cu
ce este în afara perimetrului steril în care stă (uneori, chiar și ce este în
interiorul acestuia) îi poate declanșa un acces al bolii și îi poate curma
viața. Nimeni nu știe ce o poate declanșa, dar toată lumea știe consecințele.
Pentru a elimina aproape orice risc, Maddy
nu intră în contact decât cu mama sa, cu asistenta Clara și, ocazional, cu
profesorul de arhitectură care mai vine la ea, ca să îi verifice proiectele.
Casa are geamurile și ușile închise în permanent, iar în tavan sunt filtre care
curăță continuu aerul care intră în încăperi.
Într-un asemenea mediu, Madeline nu trebuie
decât să se mulțumească cu faptul că există și că poate învăța din cărți ceea
ce alții trăiesc, să scrie cronici cu spoilere și propriul dicționar.
Însă ea doar există, nu trăiește.
Totul se schimbă când în casa de lângă se
mută alți vecini, printre care și un tânăr de vârstă apropiată cu Maddy.
Destul
de previzibil mai departe, nu? Ei bine, da, este, dar prietenia lor are un
traseu destul de frumos până să se transforme în iubire. Oricum, era de
așteptat ca ea să fie topită după Oliver, de vreme ce este primul băiat cu care
a interacționat vreodată în realitate. Surprinzător este însă faptul că
scriitoarea nu i-a oferit nu știu ce calități de super-erou, ca să pară cât mai
nerealistă povestea. Nu, e un puști banal (care, la un moment dat înmormânta un
chec, dar trecem peste asta), fascinat de tipa din vecini, mereu ascunsă după
draperii, care nu iese niciodată din casă și care este frumoasă și cu
pistrui.Șiii care îi propune să fie doar prieteni. Totul pare plauzibil până
aici.
După momentul în care se întâlnesc,
lucrurile încep să ia întorsături ciudate. Maddy simte în sfârșit că trăiește,
că iese din rutina ei zilnică și problema este că vrea tot mai mult. Nu-i mai
ajung e-mailurile, vrea să îl vadă. Nu e destul să îl vadă, vrea să îl atingă.
Nu e destul să se vadă o dată pe săptămână jumătate de oră, stând îmbrățișați,
vrea să plece cu el afară.
Și asta și face, rugându-l pe el să o ducă în
Hawaii, după ce ea a cumpărat deja biletele.Aici, povestea devine puțin
dubioasă, pentru că ea, cumva, și-a deschis un card pe care sunt banii mamei
ei, dar fără ca ea să știe și a dat o avere pe acele bilete, îl minte pe băiat
că ia pastile care-i ”amorțesc” boala și el acceptă să meargă cu ea acolo...
okay, în ce lume se întâmplă toate astea? Și dacă el o iubea atât cât
pretindea, ar fi dus-o de mână în secunda doi în casă, în loc să o expună la
pericole. Da, știu, a ajutat-o să vadă ce e aia viața cu adevărat, dar nu așa
se face, părerea mea. Nu pui în pericol viața celui la care ții, oricât de mare
ar fi nebunia tinereții.
În cele din urme, normal că Madeline pățește
ceva acolo.
Dar finalul a fost surprinzător, cel puțin
pentru mine, nu m-am așteptat la un asemenea deznodământ. Dacă ați citit
cartea, știți despre ce vorbesc.
În cele din urmă....
... nimeni nu e făcut din fier, iar
pierderea celor dragi te poate marca pe viață, oricât vrei să negi asta. Oricum
trăim într-o perioadă în care bolile psihice sunt la ele acasă, în plină
dezvoltare, iar o depresie netratată face mai mari ravagii în corpul unui om
decât ne putem imagina.
De aceea, dacă știți pe cineva care suferă,
fiți alături de acea persoană. Bolile psihice sunt serioase și pot duce la
catastrofe. Dacă am ști să fim mai buni, mai ascultători, mai înțelegători,
poate am fi cu toții mai bine. Fiți alături de cei care au nevoie, asta e tot
ce pot spune! S-ar putea ca ei să nege existența unei probleme și să se
adâncească în ea pe zi ce trece, iar în final, vor deveni chiar ei o problemă.
Astfel, cartea se poate rezuma la 2 idei principale, ce se găsesc la pagina
303: Dragostea. Dragostea îi face pe oameni să o ia razna. Pierderea dragostea
îi face pe oameni să o ia razna.
Și, în final, iubiți-vă părinții, că nu știți
ce sacrificii sunt capabili să facă pentru voi!
P.S.Vă
rog, acordați-i puțin timp dacă vreți să vedeți ce este în stare să facă o mamă
pentru copilul său, dacă vreți să vă bucurați de nebunia tinereții alături de
doi adolescenți sau pur și simplu vreți o poveste care să vă țină cu sufletul
la gură până la final! Cartea se citește ușor, sunt multe ilustrații (făcute de
soțul autoarei chiar- how cute is that!?), uneori doar o frază pe pagină, iar umor există din plin!
Cartea o găsiți la Grupul Editorial ART și o puteți comanda online de pe următoarele site-uri: Editura ART , Libris , Cartepedia .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu