Lecturi de primăvară- câteva sugestii scoase de la naftalină

Știu, știu, vă place vremea frumoasă ce nu vă dă pace să stați liniștiți în casă, vă plac zilele călduroase de primăvară și nopțile încă prea reci, vă plac culorile și mirosurile îmbietoare, dar parcă totuși încă vă plac și niște lecturi bune, am dreptate?

Scoase direct de la naftalină, vă propun câteva cărți ce merg perfect cu vremea de afară! De ce sunt atât de convinsă de acest fapt? Pentru că de trei zile stau și caut doar cărți pe care le-am citit eu în decursul anilor trecuți în acest anotimp minunat și pe care, ori de câte ori le privesc, îmi aduc aminte de cât de interesante și frumoase mi-au făcut zilele! Și, desigur, nu aș putea ține toată această bucurie doar pentru mine!

Cărți scrise de femei pentru femei

Dacă tot suntem (încă) în această lună dedicată femeilor, nu am cum să nu menționez aici câteva capodopere (după umila-mi părere) pe care nu trebuie care-cumva să le ratați!

Cel care mă așteaptă de Parinoush Saniee spune povestea unei femei care nu își vede niciodată visele îndeplinite. Vorbim de o societate a musulmanilor, unde femeia este obligată să se supună regulilor, tradiției și cuvântului părinților ei. În sensul acesta, nu i se permite să se îndrăgostească de cine dorește inima ei, este forțată într-un mariaj avantajos cu un necunoscut, însă în toată această durere, va căuta mereu să dea un sens suferinței sale. Este o poveste despre supraviețuire, curaj, mame care-și neglijează complet sufletul, făcând din copii un ideal. Finalul este unul tulburător, neașteptat, plin de nedreptate... iar cartea, per ansamblu, este una memorabilă!

Volumul (care a fost interzis de două ori) a apărut la editura Polirom și îl găsiți online pe libris.ro, elefant.ro, polirom.ro.

Becoming de Michelle Obama- nu am cum să nu o includ aici, chiar dacă o citesc abia acum! Din punctul meu de vedere, cartea nu este una ușor digerabilă, ci mai degrabă o analiză complexă a întregii sale vieți; limbajul nu mi se pare banal, dimpotrivă- bine, aici nu pot să îmi dau prea mult cu părerea, căci o citesc în engleză și poate e doar faptul că am destule noțiuni de vocabular de aprofundat. Însă vă spun că merită o șansă, această ocazie de a păși în universul unor oameni de valoare, care au muncit și muncesc enorm pentru tot ceea ce au, care nu au primit niciodată nimic pe degeaba, care au trecut prin drame de nedescris, dar au găsit mereu puterea să meargă mai departe! Pentru toate acestea, jos pălăria! Cartea a apărut la noi la editura Litera și o puteți comanda online de pe următoarele pagini: litera.ro, elefant.ro, libris.ro, emag.ro.

Povești de seară pentru fete rebele 1&2 este un proiect destul de interesant, spun eu, care a început la inițiativa Elenei Favilli, alături de Francesca Cavallo. Cărțile, la prima vedere, par ceva dubios, de copii- în definitiv, poate chiar asta și sunt, dar pe mine m-a bucurat enorm fiecare pagină. Ca să vă faceți o idee, cele două volume sunt construite în felul următor: sunt 100 de povești (în fiecare dintre ele) despre femei care s-au remarcat în această lume, alături de ilustrații ale acestora, realizate – ghiciți voi- tot de femei! Limbajul este lejer, scrisul- destul de mare cât să nu obosească ochii- ce mai, chiar e lectură ușoară de seară! Cele două volume au apărut la editura Litera și le puteți achiziționa împreună de pe litera.ro, librarie.net. Dacă vă spun că este și o româncă în volumul al doilea, ce părere aveți? :) 

Historical drama & romance

Ce-ar fi viața fără puțină dramă, iubire și toate cele? Iar dacă încadrăm totul într-o ficțiune istorică, deja putem spune că viața ne-a dat mai mult decât am cerut!

Outlander, creația Dianei Gabaldon, o veți găsi la mine în orice sugestie, recomandare, top etc.- nu dați vina pe mine, ci pe modul ei de a crea o lume fantastică, magică, de a construi niște descrieri incredibile și nici pe departe plictisitoare. Gândiți-vă că vorbim de 8 cărți (eu am ajuns abia la a 5-a, până aici sunt traduse la noi), fiecare dintre volume vine cu un alt context spațial, cu o altă lume, alte confruntări, alte personaje secundare ce ajung să fie parte importantă a acțiunii... iar Jamie Fraser e plăcerea nevinovată a tuturor femeilor care pun mâna pe cartea aceasta! Sorry not sorry. Cele 5 părți traduse la noi le găsiți în colecția Fantasy la Editura Nemira.

Fantoma de la Operă a lui Gaston Leroux are o poveste destul de interesantă pentru mine. Am căutat-o vreo 3 ani prin orice librărie ajungeam să zăbovesc, inclusiv în mediul online și efectiv nu dădeam de ea nicăieri. Prin clasa a 11-a, când m-am întors dintr-o scurtă mobilitate de studiu, a apărut de nicăieri o ediție retipărită, cred, la Editura Corint- după comanda mea, a apărut stoc epuizat, deci norocul acolo mi-a fost. Dacă ați văzut filmul, cartea are și nu prea treabă cu el- mai exact, unele scene sunt 1:1, altele n-au nici cea mai mică legătură, cum se și întâmplă în mod obișnuit, de altfel. Cartea spune povestea unui triunghi amoros dintre soprana Christine Daee, Erik (fantoma) și Raoul (un prieten din copilărie de-al fetei); vorbim despre o narațiune plină de intrigi, cu răsturnări de situație tulburătoare, cu iz romantic, puțin thriller, puțin roman polițist și cu o descriere superbă a Operei din Paris. Cartea o găsiți în limba română în colecția Clasici ai Literaturii Universale la Editura Corint și o puteți comanda online de pe cărturești.ro, emag.ro, libris.ro ( dacă ar fi fost așa ușor să o găsesc când o căutam eu, era ceva...).

În cazul în care vă simțiți, așa, cu mare drag pentru țara voastră...

... am în listă și niște cărți scrise de români, pentru că altfel nu ar avea sens să vă vorbesc încontinuu despre autori străini, dar să-i uit pe ai noștri, care își dau duhul scriind în limba noastră, atât de frumoasă și fără seamăn!

92 de povești cu cărți a lui Ștefan Caraman este o carte pe care am luat-o întâmplător, dintr-o librărie din Vatra Dornei ( prima carte cumpărată în 2019, checked) și vă spun sincer că am râs datorită ei, de simțeam că nu am aer uneori. Desigur, sunt și povești mai serioase, mai profunde, sau unele prea lungi peste care poate că am trecut ceva mai rapid, dar, per total, mi-a plăcut la nebunie. Dacă reușiți să o găsiți, faceți-vă această bucurie! Cartea o găsiți la editura Herg Benet, iar online o puteți comanda de pe emag.ro. 

Domnișoara Christina, una dintre operele lui Mircea Eliade, poate ar fi ceva mai potrivită pentru o lectură de toamnă, cu vreme mohorâtă, dar dacă ploaia sau ninsoarea vă izbește locuința în vreo zi, nu ezitați să o luați, s-ar potrivi perfect în acel cadru! Și această carte are o poveste interesantă (pentru mine)- când mă pregăteam pentru proba de bacalaureat la limba și literatura română, am dat din întâmplare peste un subiect care avea, în prima parte, ca text suport, un fragment din această carte. Să vă spun că a fost dragoste la prima citire? Și că am căutat-o jumătate din an prin anticariate? Și că, după ce am ridicat-o de la poștă, nu am lăsat-o, la propriu, din mână? Pe lângă acțiunea intrigantă, cu atmosfera magică, puțin înfricoșătoare, cu o strigoaică ce se întoarce printre cei vii, intervine și inegalabilul stil al lui Eliade, ce te ține în poveste, de parcă ai fi una cu ea. Chiar dacă nu recomand un asemenea comportament, cartea se găsește în format PDF dintr-o simplă căutare. Dacă, totuși, țineți la morală, o puteți comanda online de pe libris.ro.

Scrisoare de dragoste și Invitația la vals sunt două romane de dragoste scrise de Mihail Drumeș care, zic eu, sunt niște lecturi agreabile, care merg perfect cu o zi de leneveală,  undeva într-o cafenea, la un ceai sau o cafea- cam așa îmi imaginez cadrul idea pentru aceste două volume (eu le-am citit pe băncile școlii, astfrl că nu mă luați în seamă când vi se pare că aberez). Acțiunea celor două nu e cine știe ce, însă modul în care sunt povestite, atenția pe care o acordă scriitorul universului interior, trăirilor intense, felul în care le exprimă, face din acestea două lecturi plăcute, pe care nu trebuie să le ratați! Invitația la vals o puteți achiziționa de pe editura-art.ro, emag.ro, iar Scrisoare de dragoste- de pe libris.ro.

Nonficțiune

Pentru cei care preferă să rămână în lumea reală, am și niște sugestii ce nu prea au tangențe cu ficțiunea. Am menționat deja în prima categorie două astfel de opțiuni, dar asta nu înseamnă că nu mai am nimic de împărtășit!

Exerciții de echilibru, un proiect destul de interesant de-al lui Tudor Chirilă, este o carte în care sunt cuprinse toate postările de pe blogul artistului, pentru o anumită perioadă. Mie una îmi place enorm modul lui de a vorbi, de a crea, de a transmite niște emoții, astfel că acea carte mi-a ajuns direct la suflet! O să-l vedeți pe el, ca om, cu defecte, imperfecțiuni, nervi, gânduri întunecate sau ceva mai fericite, întrebări existențiale, povești de pe drumuri și multe altele!

Apărută la editura Polirom, o puteți comanda accesând următoarele link-uri: emag.ro, elefant.ro, cărturești.ro, libris.ro.

Câteva motive să iubești viața este un fel de autobiografie a lui Matt Haig în care acesta povestește despre cum depresia l-a luat pe nepregătite, ce a învățat din toată această luptă a lui cu propria minte, ce a însemnat ajutorul din afară pentru această boală cumplită și așa mai departe. Bine, aici trișez puțin, pentru că este o carte pe care am citit-o în perioadă sărbătorilor de iarnă de anul trecut și chiar au fost niște momente în care aveam nevoie de ceva asemănător. Astfel că, dacă simțiți că mintea vă joacă feste uneori sau pur și simplu vă fascinează acest subiect, go for it. Totodată, vă las aici și linkul recenziei făcute anul trecut, unde puteți afla mai multe despre carte. Volumul îl găsiți la editura Nemira și se poate comanda de pe nemira.ro, emag.ro.

Dezastrul de la Cernobîl a Svetlanei Alexievich este una dintre cele mai bune lucrări ale jurnalistei de origine ucarineană, ce cuprinde mărturiile celor ce au luat parte la catastrofa nucleară ce a avut loc în noaptea de 26 aprilie 1986, la reactorul numărul 4 din cadrul centralei de la Cernobîl. Nu este o carte ”comodă”, nicidecum ușor de digerat, însă dacă vă fascinează istoria și evenimentele importante până în cele mai mici detalii, atunci tot ce a scris această jurnalistă este pentru voi. O să trăiți dramele unor oameni nevinovați, neinformați, obligați să-și lase munca de o viață în spate fără a primi vreo despăgubire, toate acestea din cauza unor oameni care nici măcar nu au răspuns pentru aceste fapte. E traumatizant, dar ce mi se pare cel mai interesant este cum fiecare a primit parcă un dar al povestirii atât de prețios, cât să poată da mai departe adevărul despre tot ce a fost. Volumul a fost tradus la noi la editura Corint, în schimb partea cu achiziționatul este puțin mai complicată. Nu mizez pe ceea ce spun, dar cred s-a tipărit o singură ediție, căci online nu se găsește aproape nicăieri, doar dacă aveți norocul să dați de ea printr-o librărie. Eu am cumpărat-o de la librăria Humanitas din Piața Unirii, Iași, primăvara trecută. 

Jurnal de librar este un carnețel cu notițele Ancăi Zaharia, din vremea când își ducea veacul prin librării, ca... ei bine, librar. E un volum subțirel, care se citește repede, la care se râde mult ( ori de prostia unora, ori de stilul în care autoarea își povestește, cu umor, aventurile) și care, în cazul în care aveați gând să vă așezați comod la vreun scaun în vreo librărie... o să vă cam taie cheful de asta. Nu definitiv, desigur. Cartea a apărut la editura Herg Benet și mai găsiți câteva exemplare pe elefant.ro și cărturești.ro. 

21 Martie, Ziua Internațională a Poeziei

Poate că știți sau v-a ajuns măcar pe la urechi faptul că astăzi, 21 martie, se sărbătorește la nivel internațional poezia! Ce poate fi mai frumos decât atât?

”Poezia este singura avuție pe care omul o are încă nejefuită. Până acum, tot ce a avut omul a fost jefuit. Poezia încă nu și-a inventat un Hitler al poeziei ca să fie jefuită de către el”,zicea cândva Stănescu și tind să îi dau dreptate, astfel că astăzi m-am gândit să vin aici cu câteva detalii interesante, aș putea spune, legate de poezie. Pregătiți?

1.  Cel mai lung text scris în versuri, care se consideră că are peste 4000 de ani, este Epopeea lui Ghilgameș, de origine din Mesopotamia Antică. Poezia spune povestea lui Ghilgameș, regele cetății Uruk. ( Pentru cei ce nu au avut-o în lecturile suplimentare din școala generală și nu au dat de ea până acum, o recomand!)
2.  Mahabharata este cel mai lung poem din lume. Este o poezie epică din India și are nu mai puțin de 1.8 milioane de cuvinte!
3.   Există frica de poezie – metrophobia.
4. La polul opus, avem și un termen care să descrie și impulsul de a scrie poezii neîncetat- metromania.
5. Cea mai populară formă de a scrie poeme scurte este haiku. La origine din Japonia, un haiku are numai 17 silabe și în mod frecvent sunt 3 versuri cu câte 5,7, respectiv 5 silabe.
6. Cel mai cunoscut poem de 2 cuvinte se numește ‘The Shortest and Sweetest of Songs’  și aparține scriitorului George MacDonald și sună în felul următor: Come home.

Mă opresc acum aici, vă mai las mai jos o poezie foarte dragă mie, scrisă de un mare maestru al cuvintelor, Grigore Vieru. 

Și nu uitați: ”poezia e însăși viața”! (Tudor Arghezi).

  

Poezie... și nu prea

Conform wikipedia.org,  poezia (din grecescul "ποίησις", poiesis, care are sensul de "facere" sau "creare") este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calitățile sale estetice și evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificația sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncție cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.

Cred că am putea încadra fraza de mai sus la categoria adevăruri general valabile, dacă marii literați nu s-ar chinui încă să definească poezia într-un sens larg, care să cuprindă la un loc toate genurile, curentele literare și formele pe care le poate lua. Mai bine rămâne fiecare în banca lui, nu?

Dacă vi se pare că până acum am bătut câmpii, ei bine, nu-i chiar așa! Am încercat să creez un mic context înainte să deschid un subiect extrem de sensibil pentru generația mea: poezia. Ce-i aia, nu? Ei bine, o definiție aveți mai sus, dar nu știu cât vă încântă. Realizez că știți să le recunoașteți din vedere, ce sunt, cum arată, ce-i cu ele, că-s plictisitoare și nu le vedeți sensul… e în regulă, toți am fost acolo cândva, unii încă mai sunt!

Acum vreo 2 săptămâni am comandat de pe bookdepository (recomand site-ul cu drag, cărțile ajung în stare perfectă și în timpul estimat!) 2 volume de poezii ale Amandei Lovelace: the princess saves herself in this one și the witch doesn t burn in this one- pentru cei ce nu o au cu engleza: prințesa se salvează singură și vrăjitoarea nu arde în această poveste- mai mult sau mai puțin, nu-s traducător și nici n-am pretenții de acest gen. Mi s-au părut interesante și promițătoare ( una dintre ele a câștigat GoodReads Choice Awards 2016), nonconformiste poate, pentru că promiteau să se lege de teme precum abuz (al unui copil sau în cuplu), tulburări de alimentație, menstruație, rasism, traume de tot felul, moarte, suicid, cancer și multe altele. Pe mine m-a tentat, de vreme ce am mai intrat în contact cu o astfel de formă de scriere când am citit poemele lui Rupi Kaur, o indiancă feministă care nu a ezitat să-și facă vocea auzită vorbind despre cele mai incommode subiecte posibile, într-un mod, zic eu, destul de interesant.

Astfel, cărțile mi-au ajuns cu 2-3 zile înainte de 8 martie, mă așteptau cuminți în cutia poștală într-o zi ploioasă (vremea din Belgia, ce să-i faci!?) în care numai ele m-au determinat să mă ridic din pat și să fug afară să le ridic. Până aici, nimic neobișnuit, ce nu fac eu din dragoste pentru cărțile mele?

Partea interesantă acum urmează: pe prima am citit-o în mai puțin de o oră ( notă: are peste 200 de pagini) și m-a făcut să mă întreb… chiar e poezie ce-i acolo? În general, e normal ca o carte de versuri să se termine repede, nu neg asta, dar totuși… am stat să compar cât mi-a luat să citesc o carte de-a Anei Blandiana și, cum să zic, într-o oră abia am reușit să înțeleg vreo 5-6 poezii, adică nici măcar un sfert de carte. Bine, nu stăm să comparăm acum două autoare ce vin cu genuri și stiluri diferite, dar doar așa, ca idee… tot poezie e, nu?

Nelămurirea mea vine din faptul că , deși mi-au plăcut enorm ambele volume, cu fiecare poem în parte aveam senzația doar că citesc câte un enunț rupt de printr-un roman și trunchiat astfel încât un cuvânt să fie un vers și – ta-dah!- iată arta! Ambele cărți se prezintă ( pagină cu pagină) sub următoarea formă:

2-3 Cuvinte

Cuvânt

2-3 Cuvinte

2 Cuvinte

-ceva ce să te facă să înțelegi ce-i cu acele cuvinte de sus

Îmi pare rău, dar dacă așa se scrie poezia în zilele noastre, opriți timpul că vreau să cobor aici! Bine, glumesc (și nu prea), nu e chiar o temă pentru care merită să fiu dramatică, dar totuși… înțeleg, timpurile se schimbă, vorbim de această tendință de minimalism în absolut în orice domeniu, dar vă întreb: de când se aplică legile lumii mundane în literatură? Nu era ideea că arta fucționează după legile ei? Sau, stați să înțeleg, tocmai asta e noua lege?

Mi s-ar fi părut interesant dacă Amanda Lovelace ar fi făcut mai degrabă un text în proză pentru fiecare parte, inserând micile ei ”poezii” printre rânduri. Cred că ar fi fost la fel de apreciată, dacă nu- chiar și mai mult! Pe GoodReads, părerile sunt destul de împărțite despre modul ei de a scrie- care o susține acolo, trup și suflet, care o ironizează cât poate de bine. Înțeleg ambele părți, sinceră să fiu- îi admir curajul de a vorbi despre niște subiecte nu foarte abordate ( mai ales de femei) și modul ei de a folosi cuvinte și sintagme banale, dar totodată nu pot admira că ea numește poezie ceea ce face. Nu este.

Repet, mie cărțile mi-au plăcut, a naibii de mult, e destul de interesant de privit cum în cuvinte puține poți trasmite niște sentimente atât de intense, încât ai senzația că te ține ceva în spate când le citești! Dar… nu e poezie. Sunt fraze trunchiate puse pe câte o pagină și care ies frumos în poze de pus pe internet, ce se răspândesc repede pentru că da, lumea se regăsește în acele 5 cuvinte care spun atât adevăr și sună atât de bine împreună.

Și uite așa se transformă (sau desfigurează, voi alegeți) întreg conceptul de poezie, pe care alții l-au venerate și dus la perfecțiune înainte de acest timp în care zicala ”ești scump la vorbă” nu mai e doar un soi de aforism din bătrâni, e adevărul acestui secol.

Dar ne adaptăm, nu?

Cred că noi suntem acum martorii unui nou fenomen și nici nu suntem conștienți de el - nașterea unui nou curent literar în poezie! Vă dați seama că peste ani și ani, asta vor studia în școli ai noștri copii sau nepoți? O poezie care nu cunoaște rimă, ritm, măsură, care a ajuns populară peste noapte datorită unui titlu intrigant și o formă atrăgătoare, ușor de înțeles și de băgat la cap, care nu necesită niciun pic de efort intelectual, care te lasă noaptea să dormi liniștit și nu te urmărește până în cele mai adânci colțuri ale minții…

Chiar ne dorim asta?  

Recenzie: ”Mic dejun la Tiffany” de Truman Capote

Apărut în 1958, acest (semi)roman este o narațiune la persoana întâi a unui scriitor fără nume ce relatează cum a cunoscut-o pe inegalabila Holly Golightly, o tânără căreia nu puteai să-i apreciezi vârsta, plină de viață, excentrică, imprevizibilă, absolut fascinantă din toate punctele de vedere.

N-ați citit cartea până acum? Mare pierdere, sincer. Dacă vă spun că nu are nici 200 de pagini, pare mai atractivă? Eu sper că da!

Ducându-și zilele printre membrii înaltei societăți newyorkeze, ajungând pe placul tuturor datorită carismei și vorbelor dulci cu care obișnuieste să se adreseze, Holly duce o viață de vis, lipsită de responsabilități, într-un apartament decent. Pe cartea ei de vizită scrie triumfător ”călătoare”, își pierde în mod frecvent cheile, dă semnale false bărbaților pe care-i aduce la ea acasă, dar cu toate acestea nu stârnește ura sau mânia nimănui... excepția face doar una dintre vecine, frustrată de numărul impresionant de oameni ce trec pragul tinerei Holly. Pentru ea, visul american îl reprezintă micul dejun la magazinul de bijuterii Tiffanys, un loc imaculat, unde nu oricine își permite să treacă pragul măcar.

Cu o personalitate puternică și idei foarte bine definite despre o viață liberă și o inimă onestă (I’d rather have cancer than a dishonest heart), aceasta tot sfârșește prin a dori o logodnă avantajoasă  pentru a se remarca în societate (I told you: you can make yourself love anybody), este protejata unui dealer ce a ajuns după gratii și trăiește din banii prietenilor ei. Pe cealaltă parte, naratorul nostru este un tânăr scriitor cu mari aspirații care se lasă cuprins de vraja inegalabilei Holly, pe care se simte dator să o tempereze în momentele ei de slăbiciune. La schimb, aceasta îl introduce în cercurile selecte, unde persoanele cu nume mari din New York îi pot fi de ajutor.

Nu sunt prea multe de spus despre acest roman fără să intru mult prea în detaliu, iar acest lucru nu ar fi tocmai plăcut. Pe mine cartea aceasta m-a luat prin surprindere, sincer vă spun! Nu mă așteptam să fie atât de... savuroasă! Ăsta e termenul- e plăcută, relaxantă, amuzantă și vă asigur că vă veți îndrăgosti și voi de Holly la fel cum orice alt cititor al acestui roman a făcut-o!

La noi, cartea o găsiți la editura Polirom și o puteți achiziționa online: Libris, Elefant, Cărturești.

P.S. Există și o peliculă realizată pe baza acțiunii acestei cărți, care merită o încercare. ;)

Cumpărăm sau împrumutăm?

Scurtă analiză a bibliotecilor și librăriilor

Când am decis să plec în străinătate cu o mobilitate de studiu, singurele gânduri negre ce nu mă lăsau să dorm noaptea sunau cam așa: ”ce o să citești în următoarele 5 luni?”, ”nu poți să îți cumperi cărți de acolo că-s scumpe și nici nu o să ai unde să le pui la întoarcere”, ”nu o să ai despre ce scrie pe blog dacă pleci, că nu o să ai timp de citit și de alte fantezii de-ale tale”etc, etc. 

Ei bine, între timp am reușit să găsesc o soluție destul de convenabilă ( mi-a luat cam o lună, mai exact, dar măcar i-am dat de cap) astfel încât nici să nu-mi crape mintea când îmi voi face bagajele la vară, dar nici cât să-mi moară treptat sufletul pentru că nu fac ceea ce îmi place.

Am dat de-o bibliotecă, v-am vorbit de ea acum vreo două săptămâni, cred. Nu este cine știe ce număr impresionant de cărți pe care eu, cu ale mele cunoștințe, să le pot aborda, însă este destul. Și m-a lovit așa gândul că eu de prin gimnaziu n-am pășit într-un asemenea loc ( cea din liceu nu se pune, mergeam mai mult acolo de dragul bibliotecarei, nu pentru că aș fi luat ceva) deoarece:

1.  În liceu m-am apucat să practic cititul ca sport de performanță.

Și

2.   Dacă aveam nevoie de ceva, îmi cumpăram, asta în cazul în care nu se găsea deja în biblioteca din casa mea.

Deoarece m-am îndrăgostit de această instituție, mi-am propus să fac o mică listă de PRO și CONTRA când vine vorba de împrumutat cărți de la bibliotecă și o să compar mereu fiecare dintre situații cu cele în care se presupune că ați cumpărat exemplarul dintr-o oarecare librărie. 

PROS

1. NU TE COSTĂ NIMIC! În principiu, nu trebuie să dai bani pentru un permis la bibliotecă, dar dacă intră în obligații, atunci sigur e o sumă infimă, pe care poate o dădeai pe un suc și un covrig care nu te ajutau cu nimic intelectual, dacă stai să privești situația. În cazul cărților achiziționate din librării, lucrurile stau puțin diferit- e îngrozitor de costisitor să-ți cumperi toate volumele dorite.

2. DACĂ O CARTE NU-ȚI PLACE, NU TE AFECTEAZĂ CU NIMIC! O iei frumos în brațe și o duci înapoi în sanctuarul ei, eventual încerci să uiți de existența ei în cel mai scurt timp. Dacă, în schimb, ai fi pus bănuț peste bănuț la pușculiță ca să o poți lua și să o vezi frumoasă pe rafturile tale... sincer, doare.

Doare să fi renunțat la multe alte lucruri și după să realizezi că nici măcar nu-ți place acțiunea, naratorul, nici măcar că e ediție broșată și tu puteai să juri că ai comandat ediția cartonată... mare dezastru, ce ar putea fi evitat dacă, în loc, mergeai să o împrumuți din bibliotecă. 

3.  NU ÎȚI OCUPĂ SPAȚIU! Dacă tot faci cărare bătătorită între locuința ta și bibliotecă, o să realizezi la un moment dat că tu citești, citești, citești, dar în același timp nu ai senzația că ceva te dă afară din cameră ( fact: n-am loc în propria-mi cameră din cauza cărților, în jur de 400 la număr). Destul de tare,nu? Mai ales dacă stai la apartament și efectiv logistic nu îți poți permite să aduci volume peste volume și să ai și pretenția să le păstrezi.

4.  NU ȘTII NICIODATĂ CE GĂSEȘTI ÎN ELE! În sensul bun, desigur! Sunt cititori simpatici care lasă tot felul de mesaje prin cărți și nu vă puteți întâlni cu o asemenea situație decât dacă – ați ghicit!- împrumutați cărți! Gesturi mici, dar care îți pot face ziua, credeți-mă! Saaau mai sunt unii care scriu pe margini idei sau ce au simțit când au citit un pasaj și nu, nu e deranjant, e chiar interesant să vezi cum o frază care ție ți se pare banală, pe altul l-a făcut să plângă. Dacă în schimbi alegi să cumperi cărțile... în cel mai fericit caz găsești un bookmark lipit de coperta a doua 😊

5. GĂSEȘTI CĂRȚI CARE NU MAI EXISTĂ PE PIAȚĂ! Fun fact: am petrecut 3 ani căutând Fantoma de la Operă tradusă în română, pentru că văzusem filmul deja de 12 ori și chiar voiam să văd care-i treaba cu acel roman. 3 ani, la naiba, și nicio editură nu o printa, am găsit-o prin 2016 cred la Editura Corint și am luat-o în secunda doi. Dacă mă ducea capul pe atunci, cred că era mai ușor să o caut într-o bibliotecă, pentru că sigur o găseam.

6. PRIMEȘTI ÎNDRUMARE. Ți-a plăcut o anumită carte? Sunt șanse destul de mari ca bibliotecarul să știe ce să-ți recomande pe mai departe, deoarece cu asta se ocupă. În general, acești oameni au cunoștințe vaste și cam știu cum stă treabă cu ce au pe rafturi. Nu pot să spun că este la fel și într-o librărie: în cel mai fericit caz, primești un substituent pentru ceea ce cauți, dar nu garantează nimeni că va fi măcar apropiat de ceea ce cauți tu.

CONS

1. UNEORI, S-AR PUTEA SĂ DAI PESTE EXEMPLARE... NU TOCMAI ÎN CEA MAI BUNĂ CONDIȚIE. Știți petele alea maro, despre care nimeni nu vrea să presupună nimic, nu-i așa? Sau că la ”Codul lui da Vinci” lipsesc paginile ce descriu marea conspirație. Cărțile din programa școalară o să arate mereu de parcă-s luate din mijlocul frontului, că ți-e și frică să le atingi- cum ai pus mâna pe ea, cum cade o copertă, o filă se face pulbere și mai și zboară o molie de pe undeva. Aceasta nu s-ar întâmpla dacă ar fi a ta, nu-i așa?

2. SE CHEAMĂ ”ÎMPRUMUTAT” CU UN SCOP: în principiu, nu contează dacă îți place sau nu, trebuie să o duci înapoi. Uneori mai apare situația în care efectiv nu ai timp să o citești în timpul oferit și atunci ce treabă ai făcut? Desigur, există posibilitatea de a prelungi termenul, dar e posibil să nu reușești nici a doua oară să o termini. Dacă era a ta, nu te-ar fi presat niciun due date, pe care, apropo, trebuie să ți-l amintești, pentru că altfel...

3. NU DUCI CARTEA LA TIMP, COTIZEZI la instituție în fucție de regulamentul intern pe baza căruia funcționează. În acest caz, nu prea e rentabil și parcă te doare să vezi că din neatenție trebuie să dai de la tine, dar se întâmplă. Știți cum e, nu e walk of shame când ieși cu ceva carte de erotică, dar sigur e când te trimite doamna bibliotecară la plimbare pentru că nu ți-ai plătit amenda și astfel nici nu îți va mai da nimic o perioadă!

4. NU SUNT LA ZI CU NOILE APARIȚII. Bibliotecile din marile orașe sunt, nimic de spus, dar dacă stai într-un oraș uitat de lume, atunci nu o să dai de Ana Mănescu, spre exemplu. E autoare contemporană și știm noi ce ”pasiune” foarte bine ascunsă are statul român când vine vorba de susținerea scriitorilor naționali. Nice.

5. POȚI LUA UN NUMĂR LIMITAT DE CĂRȚI LA O SINGURĂ VIZITĂ, iar acest număr diferă de la instituție la instituție. Spre exemplu, în orașul de unde vin (Pașcani), poți lua undeva la 4-5 cărți cu tine, astfel încât să nu strâmbe nimeni din nas. La biblioteca publică din Kortrijk am voie să iau 10 cărți, iar de la facultate pot veni acasă cu un număr de 12. Nu îl pot numi neapărat un inconvenient, dar dacă stau să compar cu faptul că dintr-o librărie poți achiziționa și 100 de exemplare fără să te întrebe nimeni nimic... atunci da, e posibil să fie și asta o mică problemă. 

Acestea fiind spuse, ce ziceți, dați o șansă bibliotecilor sau nu?

Eu le-am dat și merită experiența- pentru mine e wow toată treaba deoarece nu am avut niciodată un permis de bibliotecă și mă bucură mult ideea că pot merge oricând în intervalul menționat de ei să iau orice vreau, să plec cu ele acasă și să mă bucur de toate în decurs de o lună.

Am fost, am văzut, mi-a plăcut, mă mai duc. 😊