Recenzie ”La cinci pași de tine” de Rachael Lippincott

Oare poți iubi pe cineva pe care nu-l poți atinge niciodată?

În acest fel începe cartea scrisă de Rachael Lippincott în colborare cu Mikki Daughtry și Tobias Iaconis, ambii scenariști la momentul actual.

Stella Grant simte nevoia să-și planifice viața pas cu pas- poate pentru că plămânii ei bolnavi, pe care nu-i poate controla, i-o guvernează oricum, trimițând-o periodic în spital, încă din copilărie. Ce nu știe ea însă este că această ședere nu va semăna cu niciuna din trecut, din absolut niciun punct de vedere.

Will Newman este exact persoana de care Stella trebuie să se ferească. Lui Will nu-i pasă de reguli, de tratamente și abia așteaptă să împlinească 18 ani ca să-și decidă singur soarta. Dar lucrurile nu merg întotdeauna așa cum ne dorim noi, nu?

Pe scurt, povestea se învârte în jurul a doi tineri bolnavi de fibroză chistică, aflați în stadiu terminal, ea- pe lista de așteptare pentru un transplant de plămâni, el- așteptând ziua în care își va da ultima suflare, deoarece a contactat între timp bacteria B. Cepacia și pentru el nu mai este posibil un asemenea transplant. Ca idee această boală apare din cauza unei mutații genetice, iar manifestările pulmonare constau în principiu în insuficiență respiratorie. Capacitatea pulmonară scade în cele mai multe cazuri la valori alarmante, astfel că pacientul ajunge să se folosească de mici aparate pentru a-și putea oxigena bine organismul. Este o boală incurabilă, ce nu se vindecă prin transplant- acesta doar prelungește cu puțin viața bolnavului care, în cel mai fericit caz, se mai poate bucura de 5 ani printre cei dragi. Cei ce împărtășesc această problemă nu pot sta mai aproape de 6 pași unii de ceilalți, căci riscul de infecție este foarte ridicat. Și acum vine întrebarea: de ce în titlu sunt menționați 5 pași? Ei bine, nu pot spune decât că dacă citiți, veți afla cu siguranță! ^.^

Încă de la primele pagini, se observă situația clișeică: ea- fata cuminte, obsedată de control, care își respectă cu strictețe medicația și trage cât poate să prindă ziua în care va fi în capul listei pentru transplant; el- rebel în totalitate, care așteaptă să-și dea ultima suflare, nu se mai chinuie nici măcar să-și ia tratamentele, căci nu le mai vede sensul. Cum zicea vorba aia, ”opusurile se atrag”? Normal că nici în această poveste, autorii nu s-au abătut de la regulă. Nu e neapărat ceva rău, dar parcă e mai frumos când nu știi la ce să te aștepți. 😊

Am dat acestei cărți nota 3.5/5, dar cum GoodReads acceptă doar note numere întregi, m-am resemnat și am rotunjit la 4, deși tânjeam mai mult spre un 3, dar treacă de la mine. Am postat acest rating pe contul de Instagram și am primit destul de multe întrebări ce se pot rezuma la: ”de ce atât de puțin?”. Ei bine, să vă zic sincer, dacă citeam minunăția asta pe la 14-15 ani, când naivitatea era în floare, probabil că aș fi plâns mai ceva ca la ”Sub aceeași stea” a lui John Green. Nu zic că aceste două cărți au vreo problemă, dar vin cu niște povești cu finaluri ca din topor, la care te aștepți mai mult sau mai puțin, cu niște personaje nu foarte raționale, care idealizează noțiunea de ”iubire”, în loc să arate o realitate. Adică, să fim serioși, nimeni nu ar sta măcar să se gândească să renunțe la câțiva ani în plus de trai decent pentru cinci minute și o bacterie în sistem de dragul celui de lângă. Asta doar așa, ca fapt divers. Ce vreau să spun e că nu pune în evidență niște realități: că oamenii sunt egoiști, iubirea altuia nu te salvează, asta o faci tu singur, iar dragostea și imprudența merg mână în mână, mai ales când pui în scenă doi adolescenți neastâmpărți și care sunt la o primă experiență de acest tip.

Nu pot spune că, după ce trag linie, povestioara nu mi-a plăcut. E lejeră, se citește repede, am aflat lucruri despre o boală despre care nu știam absolut nimic până în acest moment, iar o carte ce vine cu informații de adăugat la cultura generală nu are cum să nu-mi fie dragă în cele din urmă. Chiar dacă am menționat mai sus că probabil aș fi perceput altfel cartea dacă o citeam acum câțiva ani, nu vreau să insinuez că nu e potrivită pentru anumite categorii de vârstă. E destul de inocentă și cred că merge de la 12-13 ani în sus. Mai jos de acest prag e posibil să fie prea puternic impactul emoțional. 😊  

În definitiv, e foarte greu să iubești și să-ți fie interzis acest fapt. Să știi că apropierea ta îi poate aduce moartea celui de lângă. E și mai greu să știi când închizi ochii, dar să nu ai habar dacă îi mai deschizi a doua zi. E îngrozitor să fii împăcat cu ideea propriei morți, dar să nu te pregătească nimeni pentru moartea neașteptată a unei persoane dragi.

Viața nu e mereu cinstită, iar ”La cinci pași de tine” poate fi un manifest pentru cei ce nu se pot bucura de lucrurile simple, care trag de fiecare moment, în speranța că vor mai primi câteva.

Cartea se găsește tradusă la noi la Editura Litera și poate fi comandată online accesând următoarele linkuri:elefant.ro, libris.ro, carturesti.ro.

Recenzie ”Gânduri de pe o planetă nervoasă” de Matt Haig

Lumea în care trăim se joacă cu mințile noastre.

Stresul și anxietatea sunt la ordinea zilei. O planetă nervoasă și grăbită creează vieți nervoase și grăbite. Suntem conectați unii la alții mai mult decât oricând, dar ne simțim extrem de singuri și ne facem griji pentru tot, de la politică până la greutatea corporală.

”Cum rămânem oameni într-o lume tehnologizată?” e întrebarea cu care începe cartea lui Matt Haig. S-ar putea ca numele lui să vă fie mai mult sau mai puțin cunoscut- prin decembrie am scris despre ”Câteva motive să iubești viața” (link aici pentru articol), predecesoarea volumului despre care vorbim astăzi. Structurate în capitole scurte, nu pierzi firul dacă le lași de o parte o vreme mai lungă și atacă deschis și transparent probleme care încă sunt considerate tabu de unele categorii ale societății.

Dacă prima carte mi-a ajuns în mâini într-un moment oportun, când mintea îmi era într-un haos de nedescris, cea de-a doua m-a prins liniștită, relaxată, gata să citesc, analizez, critic tot dezastrul despre care vorbește Haig. Oficial, volumul arată ca un pom de Crăciun, plin de sticky notes, însemnări și sublinieri la fiecare capitol- cam ATÂT DE MULT mi-a plăcut.

Ideea de bază e următoarea: lumea în care trăim nu e concepută astfel încât să ne facă fericiți și e un lucru de înțeles. Dacă ești împlinit, nu mai simți nevoia să arunci cu banii de colo-colo, deci nu participi direct la economia bazată pe consumerism. Altfel spus, societatea nu are nevoie de tine așa, se pot lipsi de existența ta și chiar destul de ușor. De asta ni se pune mereu la înaintare ideea că trebuie să ne gândim la viitor, niciodată la prezent: viitorul e incertitudine, incertitudinea sperie, frica vinde mai mult și mai multe decât omul de rând are idee. Și sfârșim prin a fi supraîncărcați cu lucruri de care nu avem nevoie, dar pentru care simțim un oarecare atașament, care ne dau un sentiment de anxietate și un soi de obsesie- având mult, vrem și mai mult. Ceva mai bun, mai nou, cât mai neîntâlnit, eventual. Asta definește secolul 21 ca fiind fericire. Bine ați venit la bord!

Ar fi îngrozitor de multe de spus despre această carte ce îți ține rotițele în mișcare multă vreme după momentul în care decizi să o lași la o parte și să digeri puțin informația primită. Cum ar fi, spre exemplu, faptul că trăim în timpul în care niște roboți ne fac toată treabă, dar cu toate acestea nu avem niciodată timp. Sau că emoțiile individuale sunt tot mai rare: fericirea și în mod direct, nefericirea au un caracter coletiv pronunțat datorită faptului că suntem mai conectați ca niciodată. Și mai singuri decât am fost vreodată. Ne dorim perfecțiunea, dar uităm că micile imperfecțiuni ne fac umani și ne deosebesc de tehnologie, roboți și tot tacâmul. Ne raportăm stima de sine la numărul de like-uri, reacții, cereri de prietenie/ urmărire, de parcă acestea dau sens vieții. Chiar dacă somnul este esențial pentru a supraviețui, este marele dușman al consumerismului- nu dormi, nu cheltui. Și așa mai departe.

Cele menționate sunt doar așa, cât să vă faceți o idee. Haig dezvoltă de-a lungul volumului discuții destul de dure pe teme de actualitate, raportându-se la propriile experiențe, încercând astfel să le dea un soi de veridicitate. Ce-i drept, îi iese! Nu doar dezbate, vine și cu soluții, arătând că poți rămâne întreg la cap în această lume, dacă îți cunoști limitele, știi să le trasezi și să nu lași nimic dăunător să treacă de ele. Nu infirmă o secundă importanța tehnologiei, nu dă cu ea de pământ- dimpotrivă, motivează chiar că l-a ajutat să se vindece faptul că a găsit oameni cu probleme ca ale lui pe diverse rețele de socializare. Chiar menționează de multe ori partea plină a paharului, dar pentru că nu există pădure fără uscăciune, atacă acid problemele cu care vin toate acestea la pachet: o stimă de sine scăzută, o lipsă acută de somn, obsesie, o veșnică nemulțumire.

Cartea sare de la o temă la alta, pune la înaintare lucrurile care merg prost și ce soluții propune autorul pentru acestea, iar uneori oferă chiar mici liste cu sfaturi utile ( ex: Cum să fii mai bun cu tine însuți, Cum să îți păstrezi sănătatea psihică pe internet, Cum să fii fericit, Zece feluri de a munci fără a te prăbuși etc).

V-am povestit o dată despre fenomenul ciudat ce presupune că atunci când îmi place o carte foarte mult, îmi găsesc cu greu cuvintele când trebuie să spun de ce și ce m-a impresionat la ea (fact: se aplică și aici). Nu știu, nu pot alege ceva. Îmi place stilul lui Matt Haig, sunt deja la a treia carte scrisă de acesta și plănuiesc să achiziționez ce mai are tradus la noi. Plus că nu pune problema într-un mod încât să te simți prost că nu ai realizat dinainte că ceva nu este în regulă sau că există o rezolvare, dimpotrivă, te bucură ideea că înțelegi cum stă treaba de fapt cu lumea asta și că, dacă ești destul de inteligent, nu o să îi cazi în capcane. Ajută mult și faptul că autorul în sine nu e perfecțiunea întruchipată: pentru cei ce nu îl cunosc, vorbim de un om diagnosticat de la 20 de ani cu anxietate și depresie, cu o tentativă de suicid, care acum, la frumoasa vârstă de 44 de ani, cu o soție și doi copii alături, își împărtășește din experiențe în speranța că va fi de ajutor altora și menționează faptul că uneori nu își poate urma nici propriile sfaturi. Am trecut toți prin asta și puțină înțelegere nu strică niciodată!

Spre deosebire de ”Câteva motive să iubești viața”, ”Gânduri de pe o planetă nervoasă” e un ghid de supraviețuire într-un secol neliniștit ce excelează la amplificarea stărilor anxioase, fricii și nesiguranței. Pentru mine, aceasta e cartea verii lui 2019!

Cartea o găsiți tradusă la noi la editura Nemira și o puteți comanda online accesând următoarele linkuri: nemira.ro, libris.ro, elefant.ro.

Recenzie ”Alegerea” de Kiera Cass

Lăsată nesupraveghetată în micul anticariat din Kortrijk, era logic faptul că în final mi se va prinde ceva de mână... iar primul volum din ”Alegerea” stătea stingher în mijlocul unui raft... nu m-a lăsat inima să trec nepăsătoare și numai bine, când m-am dus să plătesc, vânzătorul mi-a spus că are în spate și celelalte volume din serie, dacă le doresc... cum să răspund cu „NU!” la o astfel de propunere?!

Vă spun sincer, mi-a plăcut coperta la nebunie. Viu colorată, ochioasă, oferind o imagine subtilă a lumii pe care o învăluie, ce să mai, combinația căreia nu îi poți rezista!

În altă ordine de idei, ”Alegerea” este primul volum al seriei cu același nume și prezintă o lume distopică, de după cel de-al 4-lea Război Mondial, unde oamenii sunt împărțiți în opt caste, în funcție de situația financiară pe care au avut-o înaintașii lor. Altfel spus, un Eight (Opt) este un om al străzii, fără acces la educație și care se chinuie să o ducă de la zi la zi, iar un One (Unu) nu are grija zilei de mâine, nu știe noțiunea de ”lipsuri”, este de viță regală.

Illea, construită pe ruinele vechii Americi, este o monarhie ce oferă poveștii 3 actori principali: un rege, o regină și un prinț ajuns la vârsta la care trebuie să-și găsească o consoartă, fie că vrea, fie că nu. Regulile statului sunt stricte și impuse inclusiv clasei regale, fără excepție: prințul moștenitor Maxon este obligat să-și aleagă o fată din întreg regatul, alături de care să-și petreacă restul vieții. Astfel că are loc tradiționala Alegere: 35 cele mai frumoase tinere din Ileea sunt alese pentru a participa într-o cursă violentă, meschină, difuzată la televizoarele din întreg regatul, fiecare încercând să cucerească inima prințului pentru a ajunge să dețină Coroana.

America Singer, o tânără din casta cu numărul Cinci, intră și ea în această luptă, din cauza unei iubiri interzise cu un băiat dintr-o castă inferioară, dar și pentru că familia ei avea nevoie de bani pentru a putea duce în continuare un trai decent. Ambițioasă, impertinentă și neînfricată, fata încheie un pact cu prințul Maxon, propunându-i acestuia să fie prieteni pe durata Alegerii, în speranța că astfel va uita ce a lăsat în urmă, fără a fi nevoită să facă vreun pas pe care inima ei nu îl dorește.

Însă lucrurile nu merg întotdeauna așa cum ne dorim, nu? Firul narativ suferă multe situații limită, ce țin cititorul cu sufletul la gură- pe scurt, cartea își atinge scopul, te prinde între paginile ei și cu greu îți mai dă drumul.

PĂRERI

Chiar dacă am încercat să nu mai iau în calcul faptul că distopiile scrise în ultimii ani seamănă mult între ele, nu am putut să nu compar ”Alegerea” cu ”Jocurile Foamei”. Singura diferență este faptul că, în teorie, în prima serie nu trebuie să moară nimeni pentru ca unul să iasă învingător. Ah, și faptul că tinerele ajung la palat de bună voie, nu pentru că le-a forțat cineva! În rest, pornim la luptă cu un număr mare de participanți ce fac parte din toate clasele sociale, apar ”alianțe” și conflicte încă de la primele întâlniri dintre concurenți, nu ne putem explica plecarea subită a câtorva personaje din peisaj, iar competiția devine din ce în ce mai apăsătoare cu fiecare pagină. Dacă nu ați citit ”Jocurile Foamei”, atunci cred că vă puteți bucura mai mult de această serie decât o fac eu. 😊

Un alt aspect ușor deranjant este legat de caracterul personajului feminin, America: este îngrozitor de impertinentă, chiar enervantă, aș putea spune. Vă voi da ca exemplu un mic paragraf din momentul în care aceasta l-a întâlnit pentru prima oară pe Maxon (cu scuzele de rigoare, am cărțile în engleză și nu voi chinui o traducere, căci nu este o activitate la care să mă pricep):

“Excuse me, dear, are you going to keep crying?” he asked, sounding very put out by the thought.

“Don’t call me that! I am no more dear to you that the thirty-four other strangers you have here in you cage.” […]

“That is an unfair statement. You are all dear to me. It is simply a matter of discovering who shall be the dearest.”

“Did you really just use the word ‘shall’?”

He chuckled. “I’m afraid I did. Forgive me, it’s a product of my education.”

“Education,” I muttered, rolling my eyes. “Ridiculous.”

“I’m sorry?” he asked.

“It’s ridiculous!” I yelled, regaining some of my courage.

“What is?”

“This contest! The whole thing! Haven’t you ever loved anyone at all? Is this how you want to pick a wife? Are you really a shallow?”

Dați cu pietre dacă vreți, dar mie scena de sus nu îmi sună bine deloc. Cu toată ura pe care o putea avea în ea (chiar dacă nu a obligat-o nimeni să se înscrie în Alegere), mi se pare puțin cam imprudent să te apuci să țipi la cineva din casa regală... nu de alta, persoana respectivă poate face o mișcare din cap și tu să nu mai exiști în minutul următor... dar cine știe, poate în Illea treburile stau altfel.

Oricum, de-a lungul poveștii, mi se pare că America își cam pune bețe în roate din multe puncte de vedere și vorbește de propria persoană într-un mod foarte arogant, de parcă deja s-ar vedea cu acea coroană pe cap, chit că ea ține să menționeze în răstimpi că nu își dorește acest lucru. Cine știe ce vrea ea, de fapt?! Singurul detaliu concret pe care ea îl menționează este următorul: My plan is to enjoy the food until you kick me out. Sinceră până la capăt!

Per ansmblu, mi-a plăcut primul volum, am dat 4/5 pe GoodReads, în speranța că ceea ce urmează va fi mult mai bun! E o lectură ușoară, care merge destul de lejer și se potrivește de minune cu atmosfera de vacanță!

Pentru moment, am lăsat puțin seria la o parte, căci după 5 luni de citit doar cărți în engleză, am simțit nevoia să iau o pauză și să mă întorc la graiul românesc. Cel mai probabil voi continua ”Alegerea” în viitorul apropiat, planul este să o termin până la sfârșitul verii, dar vă voi ține la curent cu detaliile.

Seria o găsiți tradusă la noi la editura Corint (Leda Edge), iar primul volum poate fi comandat online de pe elefant.ro, cartepedia.ro, libris.ro, edituracorint.ro.